Mare brânză

În timp ce mă plimbam odată prin Cotroceni, am descoperit o piață. Aia de la Academie, mi se pare că e doar în week-end, un fel de târg unde diverși fermieri și săteni vin să-și vândă bunătățurile. Am luat lucruri de acolo de câteva ori și mi-au plăcut, așa că mă reîntorc recurent. Chiar dacă nu-i aproape de mine am fost mereu și-am luat lucruri și le-am adus cu metroul ca să nu fiu mainstream. Toată lumea merge cu mașina ici și colo, e mainstream, io o să aduc verdețurile cu ghizdanul. O să scot prin fermoar la mișto un cap de ceapă și-un ciuf de mărar și merg așa prin cotloanele pământului cum merge Grigore Leșe la drum cântând:

„vreau să urc pe muncei, să simt mirosul de fâneaţă coaptă. Să mă liniştesc şi să-mi adun gândurile. Mi-e dor să ascult vântul, să ascult cum freamătă pădurea. Să ascult liniştea nopţii. Aici oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În oraşe oamenii umblă între ceasuri… Când sunt în Bucureşti, cânt în gând şi-mi imaginez lumea mea de-acasă, de demult. Adeseori, când traficul e bară la bară şi totul pare zadarnic, iau fluierul din geantă. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, ştiu când am timp de o hore şi când de un joc, zic în fluier până când se amestecă verdele cu roşul, până când claxonul din spatele meu spintecă aerul, până când li se amestecă glasurile precum stările mele. Mă izolez în cântec şi aşa reuşesc să mă regăsesc. Funcţionează. E ca o călătorie în timp într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai adevărată“

Mai puțin ieri. Ieri am fost cu mașina pentru că-s răcit iar și-am zis să nu trag chiar tot aerul răcoros în gâtlejul care abia poate scoate-o vorbă 🙂

Ieri fusei la nenea cu brânza, mi s-a terminat aia de la țară. Mă, are ăsta o brânză și-o smântână de zici că nu-i adevărat. Mănânci de te prăpădești, parcă te unge la suflet. Și ieri îmi iau lucrurile și-mi mai arunc odată o privire peste marfă înainte să plec. Nenea se răstește pe furiș, înfundat, la femeia ce-l însoțea:

– Ilinca, nu cu cuțitul de brânză… – Da’ de ce? – Nu cu cuțitul de brânză, ți-am mai zis… – Da’ ce-are, că numa’ ce-am tăiat? – Nu așa se face, ai cuțit separat pentru aia […]

Ilinca nu înțelegea treaba. Nici n-o chema Ilinca, nu mai știu cum i-a zis, dar Ilinca mi se pare mie un nume țărănesc frumos. Pe Ilinca mea o durea la bască de orânduirea lucrurilor și nu voia nici să înțeleagă de ce trebuie făcute lucrurile într-un anume fel. Mie mi-a crescut inima când am văzut că nenea ține la treaba asta cu cuțitele și-atunci i-am mai cerut niște brânză, de-aia de capră ca să văz cum e. O s-o termin pe toată până ajung la țară de Paște, dar nu-i bai. Dorul de mâncare bună face mâncarea și mai bună.

Recomand marfa lu’ nenea. Îl recunoști ușor în piață, are constituție de cioban, un clopot pe cap, rumen în obraji, cămașă albă cu înflorituri, durduliu, vorbește apăsat. Se dă repede la vorbă, îmi povestea odată cum că are butoaie întregi de brânză, nu se prea vinde. În schimb numărul supermarketurilor crește, mall-urile se înmulțesc. Mare brânză!