Lopătari versus Pădureni
Comuna mea natală din Buzău, Lopătari, are vreo 4000 și ceva de locuitori conform recensământului din 2011. Tot cam atât cât are și o comună din Vaslui numită Pădureni. Comune ascunse pe cine știe ce coclauri, uitate de lume, cu spor demografic negativ .
Ei, diferența dintre comunele astea două este colosală și știi de unde vine? De la primarii care le-au condus. M-am uitat la filmulețul de mai jos realizat de Hotnews și trebuie să mărturisesc că mă apucă tristețea. Cum de comuna aia din Vaslui a putut și noi n-am putut? Noi, care suntem lângă munte, care suntem pe teren vechi de când lumea, care avem Focul Viu, care avem Zidul Uriașilor, care avem bolovanul Mortatului, care avem păduri incredibile, care avem lacul Mocearu la o aruncătură de băț. De peisaje nu mai zic, cred că ai văzut destule pe blogul ăsta sau pe pagina Plaiul Nucului. Și câte și mai câte mai avem, câtă istorie și câte legende! Și potențial turistic imens și oameni harnici. Cum naiba ăia au putut și noi ne-am lăsat pe tânjală când avem atâtea avantaje peste ei și aceleași posibilități de a accesa fonduri europene sau alte surse nerambursabile de finanțare?
Bun primar au avut ăia, s-a îngrijit de ce-a trebuit și și-a luat rolul în serios, a făcut treabă. Noi n-am avut așa ceva, din păcate, sau poate n-am știut să-i alegem. Și așa am ajuns azi să fim mai înapoiați decât o comună din Vaslui. La asta foștii noștri primari ar trebui să cugete îndelung și să-și răscumpere greșelile cât mai au timp. Pentru că altfel vor intra în cartea neagră a istoriei pentru totdeauna, iar asta e cel mai mare regret pe care un om îl poate avea la bătrânețe. Încrederea oamenilor e mare lucru, păcat că lopătărenii care au avut-o au dat cu ea de pământ.
Urmărește filmul de numai 10 minute și vezi că se poate, oriunde. Învățătură de minte să fie pentru următorii primari de la Lopătari!