Leagănul respiraţiei

“Leagănul respiraţiei” este o carte scrisă de Herta Muller, o scriitoare germană de origine română care a luat premiul Nobel pentru literatură în 2011. Dacă nu eşti cocalar cu siguranţă ai auzit de ea (scuză-mi sinceritatea). Herta Muller scrie sub influenţa experienţei represiunii comuniste şi sovietice de după al doilea război mondial pe care a cunoscut-o atât prin propria experienţă cât şi prin a rudelor şi cunoscuţilor. Cartea de faţă nu face excepţie. Este povestea deportării într-un lagăr sovietic a adolescentului Leo Auberg alături de mulţi alţi conaţionali germani, inspirată de mărturisirile poetului german Oskar Pastior, deportat el însuşi în lagăr.

Cărţile de genul ăsta te trezesc la realitatea istorică prin care tu nu ai trecut, dar pe care părinţii părinţilor tăi s-ar putea să o cunoască destul de bine. Afli despre existenţa din lagărele sovietice, acolo unde o lopată de cărbuni aruncată în remorca unei maşini valora un gram de pâine, unde nu se poate vorbi de condiţii, unde convieţuirea cu gândaci, şobolani, păduchi şi ploşniţe era firească.

Îţi recomand să o citeşti, mai ales dacă eşti hipster. Pentru mine hipster înseamnă un om care a pierdut contactul cu realitatea umană, trăind o extensie uscată şi putredă a propriei existenţe.

P.S. Nu ştiu alţii ce cred, dar eu nu mi-aş citi blogul. E chiar unul dintre cele mai proaste bloguri pe care le ştiu. Lipseşte doza normală de obiectivitate, lipseşte documentaţia, lipsesc argumentele pertinente, lipseşte un stil original, lipseşte constantul în subiecte şi expunere. Gânduri rapide, rădăcini, prea-personal, interpretări fugare, intuiţie – cine are nevoie de toate astea? Cine se mai uită prin colţuri mucegăite când există camere întregi curăţate zilnic…