Stop lamentării inutile
Am privit cu detașare întreaga șaradă a nominalizării unui nou premier incompetent. Cred că e pentru prima dată când nu m-a supărat tot circul ăsta al unei majorități parlamentare care nu a reușit într-un an de zile decât să agraveze ceea ce mergea prost deja. Iar asta nu e pentru că am obosit și m-am resemnat, ci pentru că am înțeles niște lucruri mai importante decât toată alarmarea asta inutilă.
Toată situația asta politică, toate știrile astea panicarde, toată această prevestire a apocalipsei – nu-i nimic față de care eu pot face ceva concret. Știrile negative despre ce se tot întâmplă dintotdeauna în România nu reprezintă informații utile pentru mine, nu am ce să fac cu ele. Știu deja că suntem guvernați într-un mod absolut iresponsabil, nu mai e nimic de spus. Ce pot face eu e să mă concentrez pe informația care mă ajută pe mine într-un mod concret în planurile mele de viitor în România.
Din nou zic, asta nu înseamnă părăsirea câmpului de luptă, ci doar o regrupare de forțe pentru a atinge obiective realiste. Voi ieși în continuare la proteste și voi încerca în continuare să conving lumea să nu mai voteze penali. Are dreptate Petreanu, Iohannis nu poate face mare lucru dacă noi continuăm să votăm în continuare infractori. Nu avem nevoie de un tătucă să ne scoată din rahat de fiecare dată, avem nevoie să conștientizăm că nu e bine să intrăm în rahat în primul rând.
Nu mai votați infractori că nu aduc nimic bun. Nu mai votați PSD.
Am terminat recent o carte, Meditațiile lui Marcus Aurelius, o excelentă incursiune în practica stoicismului. Mi-a deschis puțin ochii, mi se pare că de așa filosofie avem nevoie pentru a rezista, de mai mult stoicism. Analiza rece a întâmplărilor și personajelor, concentrarea doar pe informația cu adevărat utilă și pe ceea ce putem face noi înșine concret – astea ne pot face să mergem înainte către un minim progres. Nu lamentarea generalizată, injurăturile nesfârșite la adresa politicienilor și deprimarea națională cauzată de infractori ajunși la putere.
Obiective mici, realiste, locale, consecvente. Da, #rezist, dar mai mult #insist.