La început eşti entuziasmat
Ai crede că manifestările dedicate artei şi frumosului au ca scop susţinerea şi încurajarea dezvoltării artei şi frumosului. Dar nu e întotdeauna aşa, curios lucru, după cum am descoperit azi. Înfiinţată de curând, comunitatea Hyperliteratura m-a dezamăgit prin calitatea oamenilor care încearcă să activeze acolo, prin eşecul de a susţine literatura şi a o îmbunătăţi. Cum nu te poţi numi un bun credincios dacă eşti cuvios în biserică şi destrăbălat în afara ei, aşa şi Hyperliteratura nu se poate numi comunitate cu adevărat literară.
Până la urmă titlul dă de gol activitatea desfăşurată: Hyperliteratura nu e literatură, ci o augmentare la extrem a unei manifestări exclusiviste, nefondate. Ca sfat general, subiectiv: dacă vrei să vezi literatură contemporană şi oameni care ştiu să aprecieze, să “asculte” şi nu frustrări de aşa zişi “autori”, evită hyperliteratura.ro; s-ar putea să te trezeşti dat afară pe neaşteptate, fără drept de apel/recurs, în braţe doar cu nişte motive puerile (de care nu-l credeam în stare tocmai pe Andrei Ruse), aşa cum mi s-a întâmplat mie. E trist, însă asta e realitatea. Va mai dura până când vom vedea nişte adevăraţi temerari, conducători şi vizionari ai comunităţilor româneşti puternice şi bazate pe acel bun simţi invocat cu atâta superficialitate în manifestul hyperliteratura.ro. Dezamăgitor, domnule Andrei Ruse, dezamăgitor…
Singurul lucru de care îmi pare rău e că nu am salvat discuţiile avute acolo cu nişte membri. Aşa aş fi avut o dovadă incontestabilă că ce spun nu sunt doar vorbe aruncate în vânt. Dar graţie “bunului simţ” nu mai pot accesa nimic din ce am scris, dovezile rămânând astfel îngropate undeva într-un site. Oare asta înseamnă democraţie, despre care s-a pomenit în manifestul site-ului? Se prea poate.
Asta-mi aminteşte de un text desenat pe zidurile unei facultăţi:
“La început eşti entuziasmat.”
Later edit: Se pare că micilor oameni de litere nu le convin părerile oportune, la subiect şi care spun adevărul gol goluţ. Alt lucru curios, pentru că speram că spiritele tinere sunt mai orientate către adevăr decât cele tocite de negura timpurilor. Legat de povestea asta cu hyperliteratura am comentat pe un blog care anunţa deschiderea comunităţii de tentative de autori şi am povestit “păţania”. Ai ghicit, comentariul nu a fost aprobat. În schimb au fost aprobate altele, anonime, cărora domnul Claudiu Komartin, şi el publicator de trei volume de poezie, a putut să le răspundă destul de simplu. Just până la urmă, fiecare om are nivelul şi limitele lui. Se pare că lucrul care i-a împiedicat pe marii noştrii scriitori în trecut, cenzura, este foarte îmbrăţişat de noii scriitori. Paradoxal.
Personal, concluziile au fost trase şi lecţiile învăţate. Să bem în cinstea acestor tineri să să sperăm că ei vor găsi calea corectă spre literatură, nu calea scurtă. Se pare că o societate şi un guvern corupte nasc scriitori corupţi. Nimic mai trist. Va urma un cutremur în România: mai marii noştrii se vor răscoli în morminte.
