Ken Butler și instrumentele lui ciudate

Ce-mi mai place când văd așa ceva! Dubioșenii, ciudățenii, prostioare, făcături, glumițe, încropiri, cârpeli, peteciri și altele asemenea, lucruri făcute hodoronc-tronc la care nu s-a prea gândit nimeni pentru că părea o stupizenie să te gândești la astfel de chestii. Dar unii-s nebuni și merg până departe cu insistența lor de a face ceea ce cred ei de cuviință. Super tare!

Ken Butler e un om care-mi place, o specie de creator pe care-aș vrea s-o văd mai des. Sunt absolut convins că-i avem și noi pe-ai noștri, doar că stau ascunși pe undeva și nu-i caută nimeni, că-s alte priorități în jurnalismul nostru. Sau nu depinde neapărat de curiozitatea jurnalistică, ci de curiozitatea intrinsecă a fiecăruia poate. Fiecare poate încerca să fie un jurnalist împins de propria-i curiozitate către modalități de exprimare și publicare. Experimentarea e un lucru de care nouă ne e cam frică și asta-i rău. Dar nu-i totul pierdut, că dac-ar fi, nu s-ar mai povesti.

A, de menționat că la video-ul ăsta m-a dus tot curiozitatea mea în materie de software de care ziceam aseară. Narratively e, după cum băieții zic, o altă încercare de a livra acest fel de conținut despre partea de obicei nevăzută ochilor avizi de știri. Există săptămânal o temă și în jurul acelei teme băieții caută povești pe care le prezintă sub diverse forme. Ei cică fac ceea ce se numește „slow journalism”, adică un jurnalism mai de tip ardelenesc așa, mai cătinel, mai agale, mai domol, mai cu-ncetișorul. Ceea ce poate chiar e o idee bună de împrumutat și dus mai departe, că oameni suntem și perpetuăm și lucruri bune.