Întrebări întrebătoare

A fi întrebat ceva e de bine. Înseamnă că eşti o referinţă, că poţi să oferi nişte nişte informaţii acolo unde e nevoie de ele. Ţi se cere să faci un transfer de energie şi ţine cont că nu tuturor li cere lucrul ăsta, ci doar celor care pot să-l satisfacă sau despre care se crede că-l pot satisface.

Aici ai posibilitatea de a oferi un răspuns sau nu, de tine depinde totul. De tine depinde dacă alegi să confirmi faptul că eşti o referinţă sau nu. Dacă alegi prima variantă faci lumea mai bună, ajuţi un om şi, mai ales, îţi creşte ratingul de referinţă. Omul va ţine minte răspunsul tău şi va veni şi data viitoare la tine să-i oferi şi alte răspunsuri. Dacă alegi a doua variantă, să nu răspunzi… well, nu e de bine pentru nimeni. Nu contează care e motivul faptului că nu răspunzi, că nu ştii, că n-ai timp, că nu vrei – rezultatul este întotdeauna acelaşi: infirmi că eşti în măsură să răspunzi. Nu eşti o referinţă. Omul va ţine minte că nu i-ai răspuns, nu va mai veni data viitoare la tine şi nici nu te va recomanda altcuiva pentru răspunsuri. Scuzele, oricare ar fi ele, n-or sa ajute situaţia. Doar cei care răspund cresc. Restul rămân doar cu scuzele care n-or să le folosească la nimic.

Răspunde. Când eşti întrebat fă tot posibilul să răspunzi. Răspunde-i copilului la întrebări, răspundei mamei la telefon, răspunde-i iubitei, răspundei colegului de birou. Nu răspunde într-o doară, nu redirecţiona răspunsul; răspunde numai. Dacă nu ştii răspunsul, fă tot posibilul să-l ştii data viitoare, cu speranţa că va exista o “data viitoare”. Altfel n-ai nicio scuză. Timpul? Timpul e scurt, prietene, nu-l folosi drept scuză.