Între două
Eram între două băute. Nu două femei băute, asta a fost altădată, ci două procese complexe de a uita de una și alta în timp ce petreci niște timp bun cu prieteni în părți opuse ale Bucureștiului. Ca să ajung la a doua locație, undeva pe Vasile Lascăr, am luat o rută ocolitoare cu un troleibuz, așa de nostalgie. Era frig și destul de pustiu, am găsit loc de stat jos, m-am înfipt în el, mi-am îndesat hainele pe mine și-am stat așa cu sufletul dincolo de geam ca să văd ce se mai întâmplă în orașul ăsta. Prin geamurile jegărite ale troleibuzului străzile păreau rupte din al doilea război modial. Acușica m-or opri nemții să mă-ntrebe de-i lucrul bine făcut au ba.
Într-o stație chiar de lângă intrarea teatrului Elisabeta zac niște afișe cu ceva piese. Zbârlite, mânjite de intenții, cu colțurile desprinzându-se și fluturând a nepăsare, mă îndeamnă să calc pragul teatrului Elisabeta ca să-mi placă. Deja plictisit, mă chinui să dau o șansă afișelor să-mi atragă atenția, să răzbat cu cei patru ochi până acolo ca să văd despre ce piese-i vorba. Nu reușesc; chiar dacă afișul e mare, scrisul e mic și întunecat pe un fundal tot închis la culoare. Sunt la 2/3 metri de afiș și nu reușesc să-mi dau seama ce scrie, mă lipesc de geam cu ochii mijiți și frustrarea crește. Troleibuzul pleacă, afișele rămân în spate și piesele nevăzute.
Am simțit o scârbă ciudată față de dezinteresul total al celui care s-a ocupat de promovarea acelor piese. Mi-am dorit să fie concediat și să se chinuie câteva luni fără salariu, cu doi copii la gimnaziu și un partener alcoolic. Să-ți bați joc de o astfel de oportunitate de promovare a piesei care-ți plătește salariul ar trebui drastic și irevocabil sancționată. Mai departe am ascultat-o pe bunica de vizavi care-i povestea fetei ceva rețetă de ciorbă foarte complicată.
Fiecare are limita lui la băutură. A mea e la 3 Silva dark. Le-am băut, am auzit cel mai scârbos banc spus vreodată, am luat un taxi până la a doua treime din drumul spre casă și am parcurs restul pe strada înghețată pe care era să alunec de vreo două ori. A doua zi mi-am luat ghete noi.