Intervale

Dacă te uiți în urmă îți poți împărți trecutul în intervale destul de clare. Bucata aia cu Bucureștiul, bucata aia cu relația aia lungă, bucata aia în care am lucrat nu-știu-unde, bucata aia de burlăcie sălbatică și experimente, bucata aia cu călătoriile și tot așa. Îți poți face lejer un CV al vieții care, ca toate CV-urile, e totuși groaznic la a-ți prezice viitorul sau indica niște direcții clare. Un om se lovește de mult mai mult neprevăzut decât de situații pe care le poate rezolva prin învățămintele trecutului.

Etape și etape ciudat de bine delimitate de varii evenimente și hotărâri luate despre care se spune de obicei că te-au făcut un om mai bun. Ce e un om mai bun? El poate pluti pe oceanul de recunoștință al lumii exterioare și tot să se simtă groaznic de nefericit în lumea lui interioară, care e mult mai vastă. Fă pur și simplu un mare bine lumii și asta va însemna pentru interiorul tău un mare… nimic. Fă-o ca o reflecție a ceea ce izvorăște din tine, fă-o ca o prelungire a sinelui tău, ca o continuare a lumii tale interioare și atunci vei fi mai mult decât un om bun. Vei fi un om împlinit, vei fi tu însuți. În viața ta tu ești cel mai important element, restul sunt doar lucruri tangențiale, iar asta nu e o formă de egoism, ci conștientizarea care face cel mai eficient bine lumii.

Aproape zilnic suntem bombardați cu „lecții de viață” și sfaturi de la oameni care pur și simplu nu înțeleg că nu a fi un om bun e ceea e nevoie. E nevoie să fii tu însuți așa cum simți, iar asta nu are cum să te învețe cineva, e o luptă personală a cărui responsabilitate o porți singur. Restul e istorie bine croită.