Interogatoriu

4 minute de citit

Am preluat o leapşă dedicată-mi; aici sunt răspunsurile:

Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai ști câți ani ai?

Probabil că foarte mulţi. Încă nu ştiu dacă e de bine sau de rău. Sunt un bătrân mai energic.

Ce e mai rău: să eșuezi sau să nu încerci?

Cel mai rău e să nu încerci, să te mulţumeşti cu „nu e pentru mine asta” sau „n-o să reuşesc”. E unul din lucrurile care contribuie masiv la nefericirea oamenilor. Stai pe loc şi nu ţi se întâmplă nimic, pentru că eşti prea leneş sau slab pentru a face ceva, iar asta e cu atât mai urât cu cât tu alegi să faci asta.

Daca viața e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?

Pentru că trebuie făcute şi astea. Nu poţi face tot timpul numai ceea ce-ţi place, mai sunt unele lucruri pe care îi musai să le faci, chiar dacă nu-ţi provoacă o plăcere imediată. Iar viaţa nu-i deloc scurtă, sunt zeci întregi de ani de multe zile pe care-i petreci printre oameni; e destul de mult timp.

Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare ca ai vorbit mai mult decât ai făcut?

Cu toate că lumea zice că nu vorbesc prea mult eu consider că vorbesc mult prea mult. Mi-ar plăcea să spun doar esenţialul atunci când e musai nevoie. În rest… să mai şi tăcem, să mai fie şi linişte. În general fac mai mult decât vorbesc, sunt genul „tace şi face”.

Daca moneda națională ar fi fericirea, cat de bogat ai fi?

Bogat şi fericit nu eşti niciodată, eu aşa cred. Sunt două concepte alimentate mai mult de nişte imagini şi preconcepţii false distribuite de mass-media şi oameni car n-au habar. Prefer să mă declar mai degrabă mulţumit decât fericit.

Care e lucrul pe care ai vrea să îl vezi schimbat cel mai mult la oameni?

Zarva din suflet. E atâta zarvă în oameni că-i orbeşte şi-i împiedică să înţeleagă lucruri. E prea multă gălăgie în oameni; mi-aş dori să-i văd mai liniştiţi, mai împăciuitori. Mi-aş dori să-i văd că gândesc mai mult decât vorbesc.

Faci ceea ce ai visat să faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?

Cred că ambele, mai mult partea a doua, pentru că încă nu-s sigur că mi-am format o imagine clară despre ce visez să fac.

Daca media de viață ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trai viața diferit?

Nu cred. Singurul lucru diferit: m-aş însura acum şi-aş avea vreo 3 copchii.

Ești mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?

Cu toate că-i prea mult şi cam utopic: amândouă. Sunt două fronturi pe care lupt şi pe care câştig teren pe zi ce trece. E o luptă taaaare migăloasă, dar înaintez.

Dacă ar fi să oferi unui copil un singur sfat despre viață, care ar fi acela?

Greu. Un singur sfat acoperă prea puţin, însă unul destul de potrivit ar fi acesta: citeşte.

Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?

Cred că un prost fericit.

Ce ai alege intre a uita amintirile pe care le-ai avut până acum, sau a fi incapabil de a mai avea amintiri de acum înainte?

Întrebarea asta pare-mi-se că face parte din apocalipsă. Nu vreau să mă gândesc la aşa ceva.

Iţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos si nefericit? Mai are vreo importanţă acum?

Bineînţeles că are. Toate momentele pe care le-am trăit, rele şi bune, fericite şi nefericite, au sculptat omul care sunt acum.

Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială?

Iar greu. Sunt prea multe. O să încerc să construiesc una cât mai generică: plimbatul prin păduri şi coclauri în timp ce ai mei mă aşteptau sănătoşi acasă.

Dacă ai câştiga 1 milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum?

În nici un caz. Ce am adunat până acum mai de preţ nu e susţinut de lipsa sau prezenţa banilor.

Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?

Fac des asta. Dacă cineva mă sfătuieşte să nu încerc e clar că n-am ce să ascult 🙂

Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei tale respiraţii?

Se întâmplă des: când alerg sau când stau pe o bancă în parc sau când adorm la ţară sau când trebuie să iau o decizie importantă şi trag aer în piept.

Care este lucrul pe care ţi-ai dorit dintotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?

Probabil să călătoresc mult în alte ţări. Mă opreşte faptul că economisesc bani.

Care este lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?

Sunt multe lucruri pe care oamenii de pe lângă mine le fac, iar eu sunt departe de a reuşi. Dacă există vreun lucru pe care eu îl fac mai bine ca toţi atunci nu eu sunt în măsură să mă pronunţ asupra lui; apropiaţii ştiu mai bine.

Publicat la data: