Incomparaţii

3 minute de citit

Sunt un om calm, însă există un lucru care mă enervează întotdeauna cu aceeaşi energie degajată, măsurată în scrâşnit din dinţi pe minut: comparaţia între lucruri care nu se pot compara. Ca şi cum ai compara mere cu pere, câini cu pisici, marfa cu ambalajul şi aşa mai departe. Dau câteva exemple:

1.** Casă** versus maşină.

Dacă ai făcut greşeala să-i spui unui prieten mai slab de cap înger că vrei să-ţi iei maşină ai dat negreşit peste remarci de genul “aa, mai bine îţi iei casă că e mai importantă casa decât maşina” sau “mai bine să ai unde sta decât cu ce merge”. Aproape că mă abţin să nu trântesc ceva când aud asta. La un calcul simplu prietenul ar putea observa că o casă acceptabilă este de mult prea multe ori mai scumpă decât o maşină acceptabilă, presupune de mult mai multe ori mai mult efort şi că în niciun caz nu te găseşti în situaţia “hmm, ce să-mi iau: o casă sau o maşină?” decât dacă eşti Ţiriac sau Patriciu, ceea ce nu e cazul meu. Dar nu, prietenul vine dintr-o specie de marţieni români paraleli cu realitatea, care rulează pe alt thread şi care are un singur obiectiv: să te enerveze; că altfel nu-mi explic comparaţia asta idioată.

  1. Sufletul inocent al unui copil şi murdăria incurabilă a omului matur.

Apare adesea în discursuri, în poezie, în cărţi şi e rostită de diverşti oameni care fie sunt foarte frustraţi de ceva, fie sunt pedofili, fie atinşi de o manifestare efervescentă a prostiei. Îmi pare rău să spun asta despre mulţi oameni mari; e posibil să-mi sari în cap că de ce mă iau de de X-ulescu, mare om, mare caracter, că doar nu sunt eu mai deştept ca el. În cazul ăsta: mori că faci umbră pământului degeaba, mediocrule.

Normal că un bebeluş are sufletul mai pur decât un om matur (la fel cum e şi creierul său) aşa cum e normal că cei nenăscuţi sunt mai inteligenţi decât cei născuţi pentru că aceia n-au făcut “în viaţa lor” o prostie. Normal că un om matur, pentru a suprevieţui şi pentru a se hrăni are nevoie de a întreprinde ceva care negreşit îi va păta sufletul cu cel puţin 5% din satifacţia pe care o va obţine din acel ceva. E normal oameni buni, încetaţi să mai acoperiţi un cap sec cu astfel de remarci la fel de seci.

  1. Mărimea penisului între negrii şi chinezi/români/alţii.

Tot aud în stânga şi dreapta discuţii pe tema asta. Ba chiar s-a realizat o hartă a globului în care se evidenţiază mărimea penisului pe diverse regiuni ale globului. Apoi să vezi discuţii, râsete, glume ilustratoare de frustrări – am impresia că negrii nu prea fac glume din domeniul mărimii penisului… :). E normal că mărimea penisului diferă de la o specie de animale la alta 🙂 Negrii sunt nişte matahale în general, nu doar acolo. Negrii o au în general mai mare şi e normal să fie aşa, s-a şi demonstrat de altfel. Şi cu asta basta; ce tot atâta pălăvrăgeală? Se discută aşa de mult despre asta de parcă bărbaţii şi-ar folosi penisul la arat, la cărat pietre sau la scris pe tablă. Sincer, concentraţi-vă pe ce e important şi lăsaţi femeilor ce-i al femeilor .. snap! Voiam să zic “Cezarului ce-i al Cezarului” 😀

4.** România** cu alte ţări foarte dezvoltate

Pentru că nu are sens. Că în SUA sau Anglia lucrurile stau altfel e explicabil, aşa cum o ilustrează şi istoriile acestor ţări, diferite de a noastră. Totul e explicabil, iar comparaţia “în Anglia e aşa, la noi de ce nu e aşa?” e o întrebare idioată. Pentru că nu avem aceeaşi infrastructură a sistemului, pentru că n-am avut ce au avut ei în cap, pentru că noi eram ocupaţi cu asuprirea intelectualilor în timp ce ei se chinuiau să-i construiască etc etc etc. Poţi în schimb compara România cu Bulgaria, Moldova sau Ungaria (greu, dar se poate), dar nu cu SUA, Anglia, Germania sau mai ştiu eu altceva pentru că e deplasat şi ilustrează faptul că ştii să compari de dragul de a compara şi nu de dragul argumentelor şi al logicii.

Cu siguranţă sunt mult mai multe exemple, dacă o să îmi mai aduc aminte o să mai completez lista. Dacă nu eşti de acord cu ceva înseamnă că n-ai înţeles, mai citeşte o dată.

Week-end plăcut şi gândeşte mai mult.

Publicat la data: