Început de an

2 minute de citit

Odată ce urci trebuie să și cobori. Odată ce spiritul sărbătorilor îți întră-n corp și se manifestă în modul său special, trebuie să vină și spiritul lui Ianuarie, luna aceasta urâtă, ruptă parcă din realitatea bună. Ianuarie e urâcioasă, friguroasă, geroasă, viscoloasă, de multe ori obsedată de prea mult alb. Drumurile-s blocate, satele izolate, lumea-i mahmură, nostalgică, întoarsă cu fundul în sus după concediu. Rămân multă mâncare și băutură neconsumate după sărbători, locurile de petrecere trebuie curățate. Realizezi gaura din buget, conștientizezi câtă energie a fost irosită, vezi inutilitatea investițiilor pe care le-ai făcut recent.

Și-atunci îți mai dai seama de nerealismul rezoluțiilor de început de an. N-am fost niciodată un fan al lor, tocmai pentru că am știut că nimic bun nu poate începe în Ianuarie 😀 Exemplele din jurul meu de eșecuri datorate hotărârilor nerealiste m-au descurajat și m-au făcut să nu cred în Ianuarie ca un început bun, durabil. Nici nu cred că mi-am dorit vreodată să încep ceva nou de la început de an, lună sau chiar săptămână. Dacă am vrut să fac ceva am făcut-o instant sau cu prima ocazie. Anul trecut mi-aduc aminte că am avut o propunere generală pentru mine și pentru toată lumea: curaj. 2014 a fost într-adevăr anul în care am avut curaj într-o măsură mai mare decât de obicei și-am făcut lucruri pe care nu mi le-aș fi închipuit la începutul anului, deși în unele inițiative am eșuat lamentabil și curaj a fost exact lucrul de care n-am dat dovadă.

Dar concluzia la care am ajuns până acum vizavi de începutul anului e că nevermind. Îți setezi sau nu dorințe de început de an, tot trebuie să devii un om mai bun pe parcursul anului, orice-ar însemna asta pentru tine. Nu-i greșit să ai o listă, așa cum nu-i greșit să nu ai una. Nu judeca entuziasmul lumii de a începe ceva odată cu anul, oamenii au nevoie de sentimentul unui nou început, simt nevoia să se rupă un pic de trecutul recent și să-și îndrepte barca direct către un loc anume. Lasă-i să facă asta, susține-le demersurile, încurajează-i, ajută-i dacă poți. Critică mai puțin, injectează-i cu optimism. Fă-le o bucurie în loc să le înfrânezi pornirile, fie ele chiar și nerealiste. Creează un loc plăcut în jurul tău în loc să crispezi atmosfera.

Fii un om mai bun în 2015, mai bun cu tine și cu ceilalți. Vor fi o groază de situații în care modul cum reacționezi poate crea un moment bun sau îl poate distruge. Când secundele de cumpănă dintre bine și rău apar – vezi asta, conștientizeaz-o, adu-ți aminte de ce ți-am zis aci și du situația într-un loc mai cald, mai propice, mai relaxat. Iar asta e un new year resolution extrem de mare și de-ajuns, creează cărare către o groază de lucruri bune.

Noroc!

Publicat la data: