Ignoranța ucide o comună
În fiecare an, în apropierea zilei mele de naștere, are loc la Plaiul Nucului un festival de muzică populară. Diverși comercianți vin să-și vândă marfa, părinții și bunicii vin să se vadă unii cu alții, tinerii ies la promenadă, copiii vin să-și cumpere puști și pistoale (de plastic bineînțeles). E un moment în care cam toate satele din jur se adună într-un singur loc și petrec, dar și în care familii din județ și de prin țară vin acolo pe coclauri ca un fel de ieșeală de Duminică.
Anul ăsta festivalul are loc Duminica asta, pe 12 Iulie. Am încercat să găsesc informații pe internet despre asta, dar n-am reușit. Site-ul primăriei din Lopătari e o ruină macabră. Nu găsești un număr de telefon, o informație actualizată, detalii turistice – nimic. Zilele astea m-au contactat câțiva oameni pe pagina de Facebook despre Plaiul Nucului (pe care o administrez) ca să mă întrebe despre festival. Azi m-a sunat un nene de la Buzău să mă întrebe care-i procedura ca să vină să vândă marfă la festival. N-am știut ce să-i zic, l-am pus pe om să caute un număr de telefon de la primărie.
Interes pentru zonă există, dar în întâmpinarea lui autoritățile par că dorm un somn dulce ca ăla de dinainte să sune alarma de dimineață. Avem focul ăla viu, unul din extrem de puținele de pe globul ăsta, și e extrem de greu de ajuns la el. Nu e absolut nimic amenajat, niciun indicator. Avem lacul Mocearu (chiar dacă din punct de vedere administrativ face parte din altă comună, din câte știu) și nimeni nu vorbește nimic despre el. Avem vârful Ivănețu, unde se poate face escaladă, avem poteci pe care se pot face trasee turistice sau de mountain biking. Avem locuri liniștite, locuri unde e nevoie de pensiuni, ne desparte un drum anevoios de vreo 25km de Valea Buzăului dinspre care ar putea veni flux de consumatori. Și satele noastre ar fi locuri mai vii.
E liniște la primăria din Lopătari. Vântul bate, păsările cântă, apa trece pe Slănic. Și timpul nu mai are răbdare.