Hoț de teatru

Am fost într-o seară la TNB să văd Hoți pentru că într-o noapte l-am văzut pe Radu Afrim, regizorul, la Profesioniștii. Mi-a plăcut de om și-am zis să merg la o piesă regizată de el, că poate dacă-mi place omul, îmi va plăcea și piesa.

Piesa a fost interesantă, captivantă, actorii și-au pus cu adevărat pasiunea acolo pe scena sălii Studio. Claudiu Bleonț e nebun, de-aia e un actor atât de bun, veridic, te minte foarte bine. Piesa în întregul ei a fost un pic cam abstractă pentru mine. Cu toate că mi-a plăcut fiecare din scenetele, episoadele care au compus-o, întregul nu prea s-a lăsat descoperit de mintea mea. Nici nu am înțeles de ce se numește Hoți, cu toate că probabil are legătură cu cele două momente în care cuvântul a apărut în discursul actorilor. Nu am înțeles unde bate piesa, către ce concluzie se îndreaptă sau către ce vrea să te împingă cu gândul după ce pleci de la teatru.

Să fie clar, n-am înțeles-o eu, nu zic că e proastă. Aș fi eu prost să zic că piesa-i proastă, că nu-s vreun cunoscător, nici pe departe. M-am simțit foarte bine ducându-mă acolo, mi-a plăcut cum s-a jucat, a fost interesant să urmăresc pe rând actorii și cum se pun ei în rol, mi s-au ivit niște idei care m-ar ajuta dacă m-aș hotărî vreodată să scriu ca profesionist (whatever that is). Mi-a plăcut totul acolo, dar n-am înțeles piesa ca totalitate, ca act. Poate o să mai merg s-o văd odată, a doua oară merge întotdeauna mai bine dacă ai ocazia 🙂

Pe mine poate mă prind mai mult poveștile de la teatru mai clasice. Cum a fost Moartea unui comis voiajor, aia e piesa mea preferată dintre toate pe care le-am văzut. Acolo am fost a doua oară pentru că mi-a plăcut prea mult și-aș mai merge s-o văd, e atât de aproape de mine și simt că o înțeleg prin ceea ce am trăit eu, prin ceea ce gândesc eu, rezonează foarte mult cu mine. O simt ca fiind personală, ca și cum o bucată din mine s-ar fi luat în considerare când s-a pus piesa cap la cap. Mi-a mai plăcut și Toți fiii mei (nu știu dacă are sau nu legătură cu faptul că în amândouă a jucat impecabil Victor Rebengiuc). Și o piesă jucată la Masca al cărei nume nu mi-l amintesc acum; am râs la piesa aia de m-am stricat, de-aia am mers și a doua oară. Și sigur au mai fost, dar nu mi le mai aduc acum aminte, or să iasă ele la iveală când vor ele, nu când vreau eu.

O să-l urmăresc pe Radu Afrim și o să pun mai mult accent pe mersul la teatru. Îmi place și mă simt bine acolo și mereu mă întorc cu o temă pentru acasă, întotdeauna se agață de mine ceva bun, sunt sigur de asta. La Hoți am fost pentru prima dată singur la teatru și a fost cumva altfel. Parcă ai timp și spațiu să gândești, să rumegi piesa, să scoți lucruri pentru tine din ea. După cum văd eu lucrurile, piesa de teatru trebuie privită egoist, nu ca moment social, trebuie să mergi acolo calic și dornic să iei cu tine o parte cât mai mare în detrimentul celorlalți privitori. Să le furi plăcerea și să o ai numai pentru tine. Cum se termină piesa să fugi de acolo cu ea în brațe, să nu lași pe nimeni să ți-o smulgă din brațe. Te duci cu ea acasă și-o pui pe-un raft la vedere. Sau pe blog.