Fotografiile lui Ştefan Bela
Arta fotografică ne scaldă privirea şi ne încântă atunci când îi suntem deschişi la minte. Ca şi muzicii, trebuie să-i acorzi timp. Nu te poţi aştepta ca o fotografie să te încânte profund într-o privire fugitivă asupra ei. Trebuie luată uşor dinspre ansamblu spre detaliu şi lăsată să producă un efect asupra ta, să ţi se bage în suflet precum căldura unui ceai într-o zi de iarnă şi să rămână acolo mult timp, stimulându-te. Fotografia e într-adevăr o fereastră interioară, către ceva din tine.
Unii mai caterincoşi m-ar întreba ce-am fumat de scriu rândurile astea 🙂 Dar n-am fumat nimic, zău, ci ăsta e efectul pe care-l produc fotografiile lui Ştefan Bela. Îţi dau drumul la vorbă, la închipuiri, ţi-aduc aminte de lucruri pe care le-ai văzut şi tu, dar le-ai ignorat. Acele colţuri de viaţă şi întâmplări nesemnificative pe care le-ai uitat pentru c-ai îmbătrânit. Toţi oamenii sunt bătrâni; doar că unii şi-amintesc mai bine.
În pofida faptului că îţi pune pe masă o imagine statică, Ştefan Bela te păcăleşte precum un bunic. Îţi pune-n faţă pălăria fără să-ţi arate din prima că sub ea a adunat fragi de prin pădurile pe care le-a colindat cât timp tu te-ai jucat prin ţărână. Te uiţi aşa tâmp la pălărie chicotind ca un copil ce eşti şi-ţi iei seama târziu că totuşi nu se poate să fie doar pălăria, trebuie să se mai afle ceva; n-ar fi prima dată. Şi-atunci o ridici şi vezi mănuchiul de fragi strâns frumos c-un pai rezistent, rezultatul unei explozii de boabe roşii aşternută pe-o coroniţă de tulpini mărunte. Te-a păcălit şi de data asta. Cel puţin aşa mă păcălea pe mine bunicul meu când eram copil. Iar fotografiile lui Ştefan mi-au adus aminte de asta 🙂
Pentru că am experimentat starea asta pornind de la, aparent, simple fotografii, am zis că nu se poate să rămân indiferent. Nu se poate să nu marchez momentul ăsta cumva, nu se poate să fiu egoist şi să-l ţin numai pentru mine. Poate mai sunt în lume oameni care-au primit fragi în pălărie de la bunicii lor şi poate-i fac să-şi aducă aminte de asta. Aşa că m-am pornit şi i-am cerut lui Ştefan permisiunea de a mă aşterne aici pe blog să povestesc despre pozele lui, ceea ce am şi primit.
Pentru că doar să postez fotografiile n-ar fi fost de ajuns, i-am mai cerut să-mi răspundă la un mini-interviu ca să-l cunoşti mai bine şi tu, cel sau cea care mai treci pe aici. Iată:
– Unde ţi-ai petrecut copilăria şi care e prima imagine din mintea ta pe care o asociezi cu copilăria?
Orașul meu natal este Baia Mare, aici am copilărit şi tot aici mi-am întemeiat o familie. Este orașul în care îmi trăiesc şi în prezent viața.
Atunci când mă gândesc la anii copilăriei mele, nu pot să mă lipsesc de imaginea unui părculeț aflat în apropierea blocului meu. Mă năpădesc minunate amintiri din acest loc al unei copilării fericite şi frumoase. Un parc plin cu trandafiri şi lalele, al căror parfum îmbătător şi delicat iți înveselea sufletul în fiecare zi, iar piersicii şi cireşii sălbatici, ce parcă stăteau de veghe, erau o adevărată încântare în zilele de primăvară. De-a lungul aleii ce împrejmuiește parcul erau multe băncuţe din lemn pe care se odihneau deopotrivă bătrâni şi tineri… singurele elemente rămase de pe vremea copilăriei mele.
– Când şi cum te-ai apucat de fotografiat?
Menționez că sunt un mare iubitor de natură si prefer să îmi petrec timpul pescuind, modalitate prin care mă relaxez şi mă desprind de stresul cotidian. Întâmplarea face ca printre amicii mei pasionați de pescuit se numără şi un fotograf profesionist prin intermediul căruia am avut șansa să văd natura altfel, să văd peisaje pe care nici nu îmi imaginam că există. Drept urmare, în luna mai a anului trecut mi-am început activitatea de fotograf amator. Așa am ajuns ca astăzi fotografia să facă parte din viaţa mea.
– Ce te împinge spre a fotografia, care-i motivaţia din spatele fotografiei tale?
In primul rând, este un sentiment interior, o dragoste ce creşte în mine cu fiecare cadru. Indiferent de sacrificiile pe care le presupune fotografia, în mine nutrește o pasiune greu de descris în cuvinte. Natura îmi oferă de fiecare dată o răsplată a muncii mele prin spectacolul pe care mi-l arată mereu altfel.
– Din ce a văzut ochiul meu mediocru încerci să abordezi un stil anume, mai personalizat. Văd în fotografiile tale o obsesie pentru umbre, ceaţă, ascunzişurile unei naturi parcă adormite, amorţite? Îmi poţi spune mai multe despre ce urmăreşti în cadrele tale?
Într-adevăr, de-a lungul timpului am urmărit să îmi creez un stil personal fotografiind ceea ce am simțit că mă atrage de fiecare dată. M-am axat mai mult pe diminețile în care razele solare trezesc natura, arătându-i de fiecare dată un alt „chip”. Prefer, așadar, ca în acest moment al zilei să mă conectez şi să comunic cu natura, considerând a fi ocazia favorabilă de a arăta şi celorlalți frumusețile ce în viața de zi cu zi trec neobservate. Combinația de ceaţă, umbră, lumină, face ca nicio dimineață sa nu fie la fel cu cealaltă.
– Ce crezi că defineşte un adevărat fotograf, ce elemente diferenţiază un pozar de un profesionist în ceea ce priveşte arta fotografică?
Din punctul meu de vedere, trebuie să ai acel talent de a vedea lucrurile din jurul tău într-o manieră diferită faţă de ceilalți. Iar apoi trebuie să te implici cu adevărat, să depui muncă şi să pui suflet. Pe de altă parte practica te ajută să devii unul şi același cu aparatul foto.
– În ce constă echipamentul tău fotografic? În ce măsură crezi că echipamentul influenţează frumuseţea şi autenticitatea unei fotografii?
Echipamentul meu fotografic constă în:
– aparat foto DSLR Canon 50 D;
– obiectiv de 15-85 mm IS-USM şi obiectiv Canon 70-200 L;
– nelipsitul trepied;
– filtre circulare polarizante. Trebuie acordată o grijă aparte obiectivelor deoarece consider că sunt foarte importante pentru calitatea imaginii. Echipamentul fotografic, luminile, culorile şi subiectul unei ședințe foto sunt factori de care un fotograf profesionist trebuie să ţină mereu cont. Un rol important îl are însă şi momentul potrivit, care face diferenţa dintre o fotografie obișnuită şi una memorabilă, care să transmită mesajul dorit. Eu îmi doresc ca fotografiile mele să-şi spună povestea de la sine, nefiind nevoie de prea multe cuvinte de descriere.
– Unde poate cineva admira fotografiile tale? Poate un site sau expoziţii?
Mă consider un fotograf amator, aflat încă la început de drum, dar bineînțeles că aspir la ceva mai mult. Deocamdată fotografiile mele pot fi vizionate doar pe site-ul de socializare Facebook.
– Ai vreun sfat pentru învăţăceii care vor să studieze fotografia, să creeze artă cu ajutorul aparatului de fotografiat? Poate ceva ce te-a ajutat pe tine la începuturi?
Tehnica se poate deprinde ușor, însă pasiunea este elementul necesar pentru a completa un cadru reușit. Daca ai talent şi voinţă fiecare zi poate fi un pas înainte, meritând astfel toată investiția pe care o presupune acest domeniu. Consider că este important să te regăsești in fotografiile tale, să-ţi urmezi instinctele şi timpul va da desăvârșire creațiilor tale.
Asta a fost. Am ţinut să postez articolul ăsta de la primele fotografii ale lui Ştefan văzute pe Facebook şi iacătă-l. Urmăriţi-i update-urile pe Facebook pentru că merită. E primul interviu pe care-l postez pe blogul ăsta şi o zvâcnire de a explora modalităţi de a crea conţinut bun; n-ar fi o idee rea să mai urmeze şi altele 🙂
