Fluctuație
Câteodată mă apasă multitudinea de lucruri pe care nu le știu. Mulțimea de fapte cruciale din istorie, mulțimea evenimentelor importante din lume, mulțimea oamenilor exemplu de pe planeta asta și toate inițiativele notabile. Toate modurile de a vedea lumea și toate alternativele la cum privim ceea ce numim generic existență. Toate cărțile originale și toate filmele cu esență, toți actorii de teatru buni. Toate tipurile de bere, toate condimentele, toate modurile în care poți folosi un dovleac în bucătărie și toate curentele din pictură. Multitudinea bancurilor și glumelor cu care poți anima o conversație prea banală, toate scurtăturile către încrederea cuiva, toate modalitățile oarecum subtile, neinvazive, dar un pic evidente prin care-i poți arăta unei femei că o placi.
Câteodată mă trăznește un chef de-a ieși afară și ies. Merg mult sau alerg sau mă urc în mașină și mă distanțez cu sute de kilometri sau zac pe 2 metri pătrați de iarbă dintr-un spațiu verde. Și văd câte grozăvii există pe lume și câte realități alternative și câți oameni. E ca și cum m-aș fi născut exact în momentul ăla și totul mi se dezvăluie brutal, sălbatic, animalic, neregizat, natural. Mă simt ca un extraterestru tocmai aterizat pe ceva total nefamiliar, dar fascinant.
Singurul lucru cu adevărat cert și, prin urmare, foarte important e trecerea timpului. Nu știu mare lucru, dar știu că timpul trece încet și ireversibil, sunt conștient de asta și de faptul că e cel mai ignorat aspect al trecerii noastre prin lume. Timpul se târăște ca o râmă după ploaie până când e strivită de talpa unui om, ca un șarpe lovit de coasă până-și pierde toată vlaga, ca un motor de avion până la prăbușire.
În general la întâlniri se urmărește a se crea un fir al conversației, o atmosferă plăcută. Vrei să descoperi un om compatibil, nu prea asemănător, dar nici foarte diferit cu care să-ți placă să-ți petreci timpul. Cineva care să-ți dea un sentiment de familiar, de confort, dar care să te și provoace. Cineva interesant care poate acoperă tot ce tu nu poți acoperi și viceversa.
Aș vrea să popularizez un concept de silent dating sau anti-dating. Îți dai întâlnire cu cineva într-un loc oarecum liniștit (poate să fie un bar, un restaurant sau o cafenea sau ceva mai neconvențional, gen o eclipsă pe-un deal sau o bancă sub stele) și fiecare face ce dorește, dar pe tăcute. Bea sau mănâncă sau fumează sau citește sau scrie sau desenează sau gândește – orice activitate care nu implică scoaterea vreunui cuvânt. Stai acolo față-n față cu cealaltă persoană și nimeni nu scoate un cuvânt, adică exact temerea oricărei întâlniri. Poți schimba priviri cu celălalt, îi poți zâmbi sau poți folosi diverse gesturi, dar absolut nici o vorbă n-ar fi rostită în seara aia. Ar fi un fel de sondare a unei neplăceri, o îmbrățișare a unei slăbiciuni, un exercițiu pe care nu cred să se concentreze cineva vreodată. Apoi habar nu am ce poate să se întâmple și cum ar trebui să decurgă lucrurile în acest context ciudat… sunt deschis la completări. Se pot construi diverse scenarii pe acest gen de interacțiune.
