Fiecare cu muntele lui

Acum vreo 15 ani, într-o vară călduroasă, în satul meu mărunt de la Buzău s-a întâmplat ceva. Muntele de deasupra lui, ăla despre care poți spune pe stil clasic că străjuiește zona, a luat foc. Pur și simplu chiar pe vârful lui s-a iscat un incendiu destul de serios care a creat câteva zile de panică. Serile erau înecate în fum și se simțea pretutindeni miros de lemn ars. Bărbații satului s-au chinuit cum au putut și cu ce au avut la îndemână să oprească focul care se extindea spre păduri; incendiul a fost stins până la urmă, dar semnele au rămas. O zonă întinsă de pe vârful muntelui ăstuia a rămas cheală, cu câțiva trunchi uscați înălțându-se inutil spre cerul care parcă-i mai mult acum. Câteva grămezi de lemne stinse mai sunt și azi acolo, fumegând o liniște mormântală.

Probabil așa era și pe vreme de război, bărbații se strângeau cu chiu cu vai și plecau să se lupte cu ceva cu care nu aveau nicio experiență, lăsându-și familiile-n urmă. De altfel unul din plaiurile din zonă poartă denumirea de Valea Războiului, pe-acolo s-au războit localnicii în timpul celui de-al doilea război mondial, dar și mai înainte cu tătarii. Odată casa unei vecine a luat foc în toiul nopții – un om a văzut flacăra și-a alergat într-un suflet acolo și-au reușit să stingă beleaua. Exemplele ar putea continua, sunt multe situații în care oamenii locului s-au pus contra vicisitudinilor colaborând unii cu alții și înțelegându-se. Poate nu-s buzoienii buricul pământului, însă cei vechi din zona mea au fost oameni în adevăratul sens al cuvântului. Or mai fi și acum, ascunși pe după codrii.

Merg des pe vârful ăsta de munte, Ivănețu. E un loc unde mă simt bine și cu care rezonez, care-i aproape de mine și care mă umple așa de-un fel de bucurie ori de câte ori ajung în mijlocul lui. E de obicei pustiu și pot sta acolo în liniște câteva ore să mă gândesc la toate bălăriile, să-mi ard retina cu munții din jur, să studiez satele, să urmăresc turme și păsări, să mă zgâiesc la Penteleu și să-mi croiesc un drum imaginar către el. Am impresia că-s undeva deasupra măruntelor neliniști care, așa cum vremurile au ars muntele ăsta, mă ard și pe mine din când în când. Avem multe în comun, eu și muntele ăsta, comunicăm și ne înțelegem și într-un fel chiar are un efect bun, concret, asupra mea.

Îmi place nespus să mă bucur de izolare, de fugă, de ascuziș, de retragere, dar nu-s egoist. Cu toate că-s oarecum un introvertit și macin mai degrabă totul în interior, bucuria mea ar fi mult diminuată dacă n-aș împărți cumva și cu alții ceea ce văd și simt mergând acolo. Fie că scriu despre asta, public fotografii sau vorbesc oamenilor despre zona mea – toate astea au un triplu efect: mă bucură pe mine, îi bucură pe alții și face bine zonei. Acum vreo 2 săptămâni am organizat prima excursie către Plaiul Nucului, am strâns vreo 10 oameni, i-am înghesuit în 2 mașini și am încercat să le arăt în două zile măcar o parte din locurile care mie-mi plac. Am trecut pe la vulcanii noroioși, pe la munții de sare și lacul Meledic, pe la Focul Viu. În general totul a ieșit bine, dar am și avut multe de învățat din acest experiment, lucruri pe care am să le aplic data viitoare astfel încât oamenii să se simtă și mai bine.

Odată am fost să iau niște lucruri de la papetărie.ro ca să le fac cadou, undeva prin Pipera. La intrare paznicul mi-a cerul buletinul, l-a oprit zâmbind și m-a lăsat să-mi văd de treabă. La întoarcere mi-a zis că mama lui e din Lopătari și că a fost foarte surprins să vadă în carne și oase un om de acolo. Vineri am fost să-mi fac pașaport și-am intrat în vorbă cu fata de la casieria CEC tot din Pipera pornind de la faptul că nu-s din București. Foarte drăguță a fost și a făcut o excepție pentru mine plătindu-mi pe loc și o a doua taxă pe care trebuia să o plătesc în mod normal la o trezorerie de pe la Universitate și care ar fi presupus alte drumuri și alt timp pierdut. N-o fi mare lucru, dar mi-a făcut ziua mai bună și m-am plimbat mai cu tragere de inimă spre casă. Da, nu-s din București, sunt de la Plaiu Nucului, de la Buzău, iar asta va rămâne valabil cât oi trăi.

Alege-ți un munte și crești cu el.