Din trafic

Când circulă închişi în maşină oamenii sunt mai curajoşi. Te înjură, îţi arată semne, uneori scot capul pe fereastră şi scot nişte cuvinte fără logică. Dacă te-ai întâlni cu ei pe stradă sau ai avea o conversaţie fată-n faţă eu nu cred că lucrurile ar sta la fel. Dar pur şi simplu, când te afli după un zid e mai simplu să te exteriorizezi. Cam ca pe internet 🙂

Într-o zi, mai demult, am făcut o prostie în intersecţia de la Tineretului: venind dinspre Timpuri Noi şi vrând să fac stânga m-am dus prea în faţă şi-i incomodam puţin pe cei care venind dinspre Parcul Carol făceau stânga spre Unirii. Nu-i blocam, doar îi încurcam cât să fie nevoie să mă ocolească un pic. O fată vine direct şi se opreşte destul de aproape de mine, nevrând să mă ocolească aşa cum făceau cei mai civilizaţi. Se opreşte şi claxonează. Şi claxonează. Şi claxonează. Şi înjură ceva cu multe cuvinte şi mulţi de „p”. Eu am rămas stupefiat. Nu că o încurcam, ci observându-i comportamentul animalic, cu zmucituri şi izbituri în volan. Şi mulţi de „p”. Dup-aia a tras de volan şi m-a ocolit brutal continuându-şi drumul. Atât.

Am recunoscut, am greşit şi am incomodat-o. Dar n-am înţeles de ce atâta consum de neuroni. Nu era mai simplu să mă ocolească din timp, aşa cum au făcut alţii, şi să-şi vadă de drum? Sau hai, fie, un „p” şi dup-aia să facă treaba anterior enunţată? Pentru ce atâta scandal şi furie? Era clar că eu unul nu mai aveam ce face, trebuia să aştept o gaură de trafic din partea opusă ca să pot pleca din loc; şi-atunci pentru ce atâta furie dezlănţuită?

Mi s-a întâmplat şi mie să mi se taie calea sau să se oprească cineva blocându-mă. M-am oprit şi eu cât timp n-a putut pleca omul şi mi-am continuat drumul apoi. Ăsta-i traficul, eu zic că n-are sens să fim naivi sperând la o circulaţie perfectă şi neîntreruptă. Ăsta-i Bucureştiul, astea-s benzile, ce să-i mai faci? De ce oamenii sunt atât de surprinşi când intervine ceva neprevăzut? Când pleci la drum nu eşti vigilent, cu ochii-n patru? Nu te concentrezi pe mersul pe drum? De ce te surprinde atât de mult un blocaj super-temporar încât să te dezlănţui violent? Aia e, se întâmplă, aştepţi, mergi mai departe şi gata. Fără nervi, fără consum. Ăsta-i traficul din Bucureşti, ce aşteptări poţi avea?

Pentru mine a fost clar de la bun început ce înseamnă să ai maşină, ce înseamnă trafic, ce înseamnă Bucureşti. Am ştiut în ce mă bag şi aveam o vagă idee mai mult teoretică despre cum să ies din locurile în care mă bag. Prin practică toate presupunerile mi s-au confirmat. N-am fost surprins, n-am avut surprize. Când am fost împins din spate am ştiut ce trebuie să fac, la fel şi când am împins uşor la rândul meu o femeie în Buzău pe un drum nesuferit de alunecos (nu cred că am apucat să povestesc, s-a întâmplat pe la Crăciun şi n-a fost mare lucru). Aia e, frate, shit happens; rezolvi şi-ţi vezi de treabă. Civilizat, tacticos, fără scandal că n-are nici un beneficiu scandalul, dimpotrivă. Eu înţeleg că unii oameni sunt mai vulcanici, mai explozivi. Dar cred cu tărie că educaţia şi raţionarea, acolo unde sunt prezente, pot înlocui pornirile de moment ale fiecăruia. Problema e că în multe locuri cele două nu există. Şi-atunci scandalul se întâmplă. Păcat.

În rest, condusul merge bine. Sunt mai sigur pe mişcări, atenţia mi s-a mai ascuţit, sunt mai stăpân pe mine, „comunic” mai bine cu maşina. Toate astea vin prin practică. Am prins şi liber, am prins şi aglomeraţie, am făcut şi drumuri uşoare, am făcut şi drumuri mai nerecomandate începătorilor şi aşa mai departe. Merge treaba dacă circuli prudent şi ai aşteptări joase 🙂