Deznădejdea care ucide

Szmul Zygielbojm, așa-l chema pe om. Nu încerca să-l pronunți, nu e așa important. A fost un activist politic polonez în timpul celui de-al doilea război mondial. Când naziștii au preluat controlul asupra Varșoviei, s-a refugiat în Londra făcând parte din așa zisul Consiliu Național în exil. A fost o voce care striga neputincioasă despre atrocitățile făcute de naziști în capitala Poloniei.

Pe 12 mai se sinucide, pradă deznădejdii cauzate de indiferența lumii față de Holocaust. În ultima sa scrisoare nota așa:

Nu pot nici să tac, nici să trăiesc în timp ce ultimii evrei sunt uciși. Vreau ca moartea mea să fie un protest împotriva lipsei de acțiune a lumii în fața distrugerii neamului pe care și eu îl reprezint

Szmul n-a mai trăit cei încă 3 ani de oroare care au urmat morții sale, nici anii care au urmat și în care Varșovia a renăscut din propria cenușă. Dar povestea lui sper să ne dea și nouă de gândit în timp ce ne confruntăm cu propriile dezamăgiri. Tragediile noastre sunt foarte departe de apocalipsa temporară pe care a trăit-o Szmul, ar trebui să ne fie mai ușor să continuăm să rezistăm. Memoria sa ar trebui să ne amintească mereu să nu murim niciodată în fața pragurilor care preced o lume mai bună.

Am aflat de povestea asta din DailyArt, o aplicație care îți trimite în fiecare seară o pictură și povestea din spatele ei. Am mai scris despre ea mai demult, despre munca în care credem și cum ar trebui să continuăm să o facem. Doar azi versiunea premium a DailyArt e disponibilă la doar 1$. Nu știu exact ce funcționalități are în plus, dar am cumpărat-o. Un dolar e o cafea pentru oamenii din spatele ei (tot niște polonezi), care merită tot binele pentru că ne oferă o sursă de povești interesante într-o lume în care informația pare că a luat-o razna.

În final, sper să-ți placă seria de articole din călătoria prin Varșovia, e un loc impresionant în care am fost singur anul trecut pentru o săptămână.