Despre Roşia Montană

Ce să mai zic de Roşia Montană când s-a tot zis? Probabil tot ce-o să zic e redundant şi lipsit de noutate, dar na’, trebuie să mai marchez teritoriul din când în când.

Unu la mână: mă sperie incredibil de tare câtă influenţă poate câştiga o entitate prin acest simplu mijloc al banilor. Dacă ai bani de aruncat poţi obţine multe lucruri, chiar şi pe cele pe care n-ar trebui în ruptul capului să le obţii aşa. RMCG a cumpărat o mare parte din presă, bloggeri, oameni de televiziune, celebrităţi. Presa n-a mai fost presă, ci un avocat plătit bine. Asta e presa noastră de azi, un avocat bătrân şi împovărat de boli care încearcă să mai tragă nişte bani de unde s-o nimeri. Ca în cadrul unei reţele mafiote s-a lucrat, zău. Dar să nu uităm că veriga slabă din tot lanţul acesta a fost foamea de bani a unor români, de aici s-a stricat totul. Toată lumea urlă către RMCG când ai noştri români s-au vândut pe bani, nepăsându-le de urmează să se întâmple mai departe.

Doi la mână şi părerea mea directă despre treaba cu Roşia Montană: orice dărâmă munţi, distruge ecosisteme şi lasă în urmă jeg nu merită să existe. Nici un argument nu mă poate convinge că distrugând munţi obţii ceva bun pentru societate, localitate, oameni. Nimic ce rade şi distruge natură nu merită şi asta trebuie să fie axiomă direct. Nu-i de ajuns că gradul de distrugere al planetei a atins cote mai mult decât îngrijorătoare? Suntem orbi, ce dracu? Cum să dai drumul mai departe la şi mai multă distrugere?

Trei la mână: sar unii în sus că protestatarii încurcă circulaţia şi săracii şoferi de troleibuze trebuie să aştepte să poată să ducă maşinile acolo unde le duc ei noaptea. Da, la asta s-a ajuns. Cum altcumva poţi atrage atenţia asupra imbecilităţii care e pe cale să se întâmple la Roşia Montană? Autorităţile te-ar pune să plângi organizat într-un colţ şi să vorbeşti într-o pungă. Situaţiile extreme cer acţiuni extreme. Asta ne e democraţia, numai cu forţa te poţi face auzit, altfel ajungi batjocura politicienilor lacomi. Vorba cuiva pe Facebook: „ce preferi, troleibuze parcate la locul lor sau un pahar de apă cu cianură?”.

Cam asta e treaba. Bineînţeles că se poate discuta mult pe tema asta, însă concluzia e deja clară: NU trebuie să se dărâme munţii la Roşia Montană. Am ieşit în seara asta la protest pentru că m-aş fi simţit prost să fiu un simplu spectator. Trebuie ieşit în stradă, altă soluţie nu-i. Cu mic, cu mare trebuie să ieşim în stradă ca să punem punct prostiei ăsteia. Răul va rămâne însă în lume. Oameni ca Piticu au existat şi vor exista, banii în continuare vor înclina balanţe. Dar mai există speranţă, eu aşa cred, dacă fiecare încearcă măcar să facă ceva. Să ieşi în stradă, să explici altora care-i situaţia, să combaţi argumente stupide; orice aduce valoare cauzei – fă-o! Pentru că e păcat de ţara asta, zău. După ce că avem atâţia incompetenţi, să-i lăsăm să ne distrugă peisajele ar fi răul cel mai rău din ţara asta. Oamenii au mai trăit în sărăcie şi s-au descurcat dacă au pus osul la muncă. Dar cu cianura nu-i dialog, nu-i şansă. Cianura macină şi cerne şi distruge. D I S T R U G E.