Despre cărţi
Nicidecum bălării filosofice; vreau să-ţi zic aici părerea mea despre latura materială a cărţilor pentru că se pare că există în lume o neînţelegere. În ceea ce priveşte cititul în „cantităţi” mai mari, nu cel de pe site-uri futile (care din păcate sunt cele mai vizitate), există două posibilităţi transformate în două mode, să le zic: cititul de pe cartea de hârtie şi cititul de pe e-book.
Bun. Treaba e aşa: spun unii că ei n-ar putea să citească decât de pe hârtie, pentru că există acel suflet al cărţii, există un miros specific al cărţii, există acel spirit al cărţii; acel format pe care l-a ţinut în mână chiar şi Voltaire. Aceasta, doamnelor şi domnilor, este o prostie. Cartea are suflet, dar sufletul ei nu-i legat de partea materială a cărţii, fii şi fiice, ci de ce iese din ea din spatele cuvintelor. Sufletul cărţii se face cunoscut numai şi numai în cititor după ce a citit rândurile. O carte necitită este un bolovan, tocmai de-aia partea fizică a cărţii este numai o fudulie. Cum se concretizează cunoaşterea nu contează, ci unde se aşează şi ce sădeşte, asta contează. Dacă ţii o carte în mână pentru miros şi pentru catifeaua filelor arunc-o, nu-ţi va folosi la nimic. Obiectul carte este acelaşi lucru cu aifonul al cincilea: un lucru frumos făcut de mâna omului ajutat de aparate pentru alţi oameni. Dar ce este în spatele lucrului contează şi mai puţin el în sine.
Cititul în schimb e lucru mare. Pe acest citit nu-l interesează că-l practici de pe o tăblie preistorică sau de pe al patrulea Kindle; sincer îl doare la bască. El vine şi încearcă să ţi se aşeze pe unde poate ca să rămână cât mai mult cu tine şi să te impresioneze, să te înveţe, să te ajute, să te corecteze, să te îndrepte, să te hrănească, să te sature, să-ţi facă viaţa mai frumoasă. Aici îi esenţa, în treaba asta acorporală care ţi se strecoară-n părţile cele mai intime ale… creierului şi inimii. Nu în hârtie sau carton. Uite, îţi zic eu ceva urât despre hârtie: bunică-mea ducea cărţi vechi la veceu ca să se şteargă lumea cu ele. Şi lumea se ştergea şi pleca mai departe să dea cu sapa. Apăi mai zi ceva acum de catifelarea hârtiei şi cunoaşterea pentru suflet. Sunt sigur că acea catifea a servit la ceva, a fost bună ea, însă ce treabă a avut cu cunoaşterea nu prea contează. Contează că la un moment dat filele alea au fost întoarse şi răsîntoarse şi ceva a rămas în capul cititorilor. Mai departe praful drumurilor bătute.
Aşa că nu te mai lega de partea fizică a sursei de cunoaştere, ci de cea metafizică, de cunoaştere însăşi. Citeşte cărţi pentru conţinut, nu pentru formă. Ia-ţi un Kindle (link afiliat) sau ce vrei tu, e noua formă a cărţii zilelor noastre, foarte flexibilă şi facilă, atotcuprinzătoare. Şi citeşte şi ia aminte; atât.
Treaba cu cititul cărţilor pentru file e ca treaba cu puştiulică ăsta. Îşi face puştiulică un video cu tot ce are omu’ mai de preţ prin casă, multe echipamente scumpe, electronice, console, leptoape, joystickuri şi alte jucărele şi-l intitulează „My geek setup”. Băieţaş, geek înseamnă să-ţi bagi mufă USB la apometre şi să-i f*ţi un API prin care să proiectezi grafice pe var, nu să filmezi ce ţi-a luat mămica deputat ca să nu mai plângi înainte de Crăciun şi iepuraş. Retardule.
Dar să ne liniştim şi să nu vorbim urât. E o seară frumoasă de noiembrie; acu vine iarna cu zăpadă, acu vine Revelionu’. Ia de-aci un articol frumos cu nişte sfaturi despre petrecut zilele de nou an, trimite-l pe Kindle prin Readability şi citeşte-l cu pisica-n braţe şi Chopin în fundal. O să fie bine 🙂
Later edit: Un articol interesant pe tema asta.