Descărcarea

Am citit pe undeva despre un studiu care concluziona că spălatul manual al vaselor este foarte benefic omului. Văzând murdăria alimentară cojindu-se de pe vase și ajungând în final într-un canal, cât mai departe de viața ta, este satisfăcător într-un mod pervers, ciudat. Dacă te apasă un gând transpune-l în resturile din farfurie, du-te la chiuvetă și dă-l pe nenorocit în gaura neagră a țevii nesfârșite pe care toate grijile plutesc nestingherite către o lume care periodic se anulează și a cărei realitate devine irelevantă.

Asociem descărcarea psihologică cu cea fizică pentru că ne e la îndemână, așa ne-am obișnuit, în felul ăsta îi e ușor creierului să se debaraseze de lucrurile nefolositoare. Spălăm vase murdare sau alergăm cu disperare, urcăm un munte dificil, îndurăm nesuferitul efort ca preț al descărcării. Oare gândurile frumoase se descarcă? Când ești plin de un sentiment bun, când ești în extazul recunoștinței sau al iubirii sau al bucuriei simple – cum transpui asta în concret, cum o dai afară?

Aici apare neconcordanța, un gând bun nu poate ieși nealterat din tine așa cum un gând rău face. Răul iese sub forma murdarului, dar binele e incomplet, are nevoie de alt om peste care să se reverse și care să-l reinterpreteze. Prin definiție răul se depărtează de oameni, se duce în pustiu, se scurge în adâncuri, pe când binele radiază și acoperă oameni, îi învăluie și îi augmentează. Ce te faci cu acel bine care n-are asupra cui să se reverse? Ei, atunci el se transformă, se întoarce-n tine și devine un rău interior, solicitant, care se tânguie și care mușcă din tine secătuindu-te. Se cuibărește și se înfige bine pentru că are deja experiența sălășluirii în corpul tău, știe cum să se agațe și să reziste. Și ăsta nu mai poate fi scos prin spălatul vaselor. Acei cercetători britanci vor trebui să mai scoată un studiu și pentru acest tip de apăsare psihologică și să ne spună detaliat cum să facem s-o scoatem afară. Cu cifre și numere, cu liniuțe și pași logici, întocmai ca la spălatul vaselor.