Depresii

Am început să scriu un articol pe tema ridicării maşinilor şi-a atitudinii şi mentalităţii românilor vizavi de asta. Şi-am căzut în depresie. N-ai cum să rezolvi atâtea probleme câte avem noi, pare imposibil. Sau poate aşa îmi pare mie că n-am cunoştinţe şi nu-s umblat şi recunosc că-s limitat şi nu pot găsi soluţii perfecte.

Mi se întâmplă foarte des de la un timp… la tot pasul, oriunde aş merge, văd o problemă pentru care aş putea veni c-o soluţie, dar de care nu-s sigur. E incredibil de frustrant. Nu am experienţă pe acea problemă şi n-am cum să fiu ipocrit să zic că „uite, bă, am venit eu din Plaiul Nucului cu soluţia, na!”. Alţii poate au studii pe o temă şi tot n-au reuşit să rezolve problema şi vin eu şi zic că am găsit-o. E stupid. Sau cel puţin aşa pare la o primă vedere.

Am impresia că suntem conduşi prin Guvern, Parlament şi primării de un spital de nebuni nesupravegheat. Zău aşa, nu văd iniţiativă, nu văd oameni pe teren care să analizeze problemele, nu văd oameni transpirând asupra durerilor românilor, nu văd specialişti care să analizeze. Totul e o alandala, iar Antonescu-i obsedat de Băsescu, Băsescu face teorie pe sfârşit de mandat, Ponta o arde arogant că „plagiatorii sunt votaţi”, că „maşina de voturi n-a mers bine” şi ne întreabă de ce ne mirăm atâta de corupţia din jurul finanţării campaniilor electorale. Cred că ăştia toţi vor să mă bage pe mine în spitalul de nebuni. Îmi vine mie să mă dau cu capul de pereţi când văd şi aud ce se întâmplă şi câtă lipsă de interes pentru cetăţeanul plătitor de impozite există. Aproape că nu-mi vine să cred că trăiesc realitatea asta, încep să sper că-i un vis urât şi că mă voi trezi din el într-o societate normală. Mă tem să nu ajung ca Breivik şi să-i mitraliez pe toţi într-o şedinţă dintr-o zi însorită de Martie, ca asta de azi.

Respir.

Voiam iniţial să zic aşa: de ce ţipă românul că i se ridică maşina? Pentru că a parcat-o ilegal, de-aia. De ce nu se ridică toate maşinile? Pentru că nişte oameni sunt proşti şi-şi fac treaba random. De ce nu se dau amenzi grase în loc de complicat cu ridicarea maşinilor? Pentru că amenzile nu se plătesc. De ce? Pentru că răufăcătorii nu sunt pedepsiţi îndeajuns. De ce? Pentru că oamenii nu-şi fac treaba şi legea e proastă în multe locuri. De ce? Pentru că oamenii nu şi-au făcut treaba şi-au făcut o lege proastă. De ce? Din nepăsare şi pentru că erau ocupaţi să fure fonduri. De ce? Că au fost lacomi şi nu s-au mulţumit cu ce au avut. De ce? Pentru că au avut puţin. De ce? Pentru că ori n-au muncit destul, ori n-au muncit cum trebuie. De ce, de ce, de ce?

Şi aşa mai departe, întrebări întrebătoare. Neamul acesta cred că o să înnebunească de atâtea probleme şi iţe, de atâta corupţie şi nepăsare, de atâta mentalitate greşită. Şi e greu. E foarte greu să vii cu o soluţie pentru o problemă românească. Pentru că nu există soluţie completă, ci doar bucăţele de soluţie, paşi mici către rezolvarea unei probleme. Treburile sunt atât de încâlcite la noi încât orice îmbunătăţire pare lipsită de importanţă şi e sortită lipsei de atenţie. Suntem un popor nerăbdător, noi vrem să dăm o dată cu toporul şi să cadă copacul. Ori nu aşa se face. Trebuie să dai de mai multe ori, din mai multe poziţii, cu tactică până pică. Şi când pică trebuie să ai grijă să nu pice pe tine.

E numa’ o depresie. O să treacă, dar problemele rămân. Şi depresiile o să vină iar şi iar.

Respir.

Ca să închei subiectul cu ridicarea maşinilor: e normal să mi se ridice maşina şi nu, nu e normal să zic că până nu se fac locuri de parcare să nu mi se ridice maşina. Sunt două treburi separate, că eu încalc legea şi parchez neregulamentar şi că Oprescu nu face destule locuri de parcare. Două. Separate, adică nelegate. Unu, să se respecte legea şi să nu se mai parcheze dubios. Doi, să se facă locuri de parcare mai multe. Unu şi doi. Poate să existe şi trei şi patru ca să se împuţineze numărul de maşini şi deplasarea dintr-un loc în altul să fie eficientă… dar cui de la conducere îi pasă? Nimănui. Suntem singuri.