Demografia comunei Lopătari
Într-o zi am început să alcătuiesc ceva în Photoshop. Voiam musai să creez ceva, orice, oricât ar fi de bun sau de prost, dar să fie ceva pe care să-l termin şi despre care să pot zice: “uite, am făcut asta”. Şi aşa, tot bibilind lucruri, am ajuns la comuna mea de baştină, pe Wikipedia. Acolo am văzut că am numărul de locuitori pe fiecare sat component: Brebu, Fundata, Luncile, Pestrițu, Plaiu Nucului, Ploștina, Potecu, Săreni, Terca, Vârteju. Ce-i drept, date mai vechi, din 2002; cele de la recensământul din 2011 nu-s încă gata, cică abia în 2014 sunt ăştia în stare să publice complet datele.
Am zis să pun cap la cap o hartă a comunei Lopătari cu satele şi numărul lor de locuitori. Fiecare sat are o bulă, mai mică sau mai mare, în funcţie de numărul relativ de locuitori. Şi-a ieşit ce vezi mai jos:
Nu-i cel mai frumos infografic, dar e un început. Poate vor veni şi altele, poate o să extind harta şi la alte comune adiacente, poate o să adaug mai multe informaţii… cine ştie, poate iese ceva mai bun. Eu sunt mândru de el, sunt sigur că n-a mai făcut nimeni asta pentru Lopătari… vreodată 🙂
Dacă ai vreo sugestie de îmbunătăţire o ascult cu plăcere.