Fii delegat la alegerile europarlamentare

1 minute de citit

Pe 26 Mai au loc alegeri europarlamentare. Contrar lipsei de informație și interes ale poporului, aceste alegeri sunt foarte importante. E mare lucru ca în Parlamentul European să ne reprezinte oameni integri, oameni care au realizat ceva în viața lor în afară de plimbat ordonanțe dubioase prin cotloanele aparatului de stat sau susținut infractori în posturi cheie.

Pe 26 Mai e musai să mergem la vot, dar mai e ceva. E musai să nu mai votăm hoți și infractori, oameni murdăriți de activități suspecte și legături cu condamnați care conduc statul. E musai să nu mai votăm aceiași hoți dovediți și pe acoliții lor. Pe 26 mai haideți să votăm oameni noi care au intrat în politică. Fără o reîmprospătare a personajelor din politică nu vom ieși niciodată din gaura neagră a corupției și a furtului instituționalizat.

Pe 26 Mai e musai să mergem la vot, dar nu e de ajuns. Trebuie să ne asigurăm că procesul de vot se desfășoară conform legilor, că votanții nu sunt împinși la a vota o opțiune sau alta, că voturile sunt numărate corect. E nevoie ca pe 26 Mai să fim delegați la alegeri. Eu m-am înscris la țară, în comuna natală Lopătari din Buzău, ca delegat din partea partidului Plus. E nevoie de mai mulți delegați pentru secții de votare din această comună, dar și din întregul județ. Dacă doar ai lor vor fi prezenți în secțiile de votare, atunci e destul de clar ce rezultate vor avea alegerile - vom vedea iar agramați ca Grapini de la PSD făcându-ne de râs în Europa.

Dacă vrei să fii delegat la alegeri în Buzău dă-mi un semn. Oricine se poate înscrie, nu trebuie să fii membru al vreunui partid. Poți fii delegat în comune învecinate, nu neapărat în comuna în care locuiești. E nevoie de oameni de încredere care să stea geană pe modul în care se desfășoară alegerile. E foarte important.

Partidul Plus

Categorii:

Publicat la data: