Cazul Constantin

Era prin ’93-’94, pe când aveam vreo 4 ani. Stăteam încă la bloc în Nehoiu, mini-orașul buzoian în care m-am născut, în care ai mei au prins revoluția și de unde s-au mutat câțiva ani mai târziu la Plaiu Nucului, la țară. Îmi amintesc bine o zi care s-ar fi putut sfârși destul de tragic. Mai ales dacă trăiam în Norvegia.

Mama făcea o ciorbă de pui cu tăiței de casă. Minunată ciorbă, așa cum o face și acum. Eu mă învârteam prin bucătărie, pradă unei dorințe de activitate pe care mai târziu aveam s-o concretizez prin multe bălăureli pe coclaurii patriei. M-am tot învârtit și m-am rostogolit și m-am jucat cu tot ce am prins până m-am plictisit și am ajuns la aragaz, ultima baricadă a plictiselii jocurilor copilărei. Acolo nu știu cum am făcut că am apucat de toarta oalei fierbânde de ciorbă și-am răsturnat-o cu fundul în sus chiar în mijlocul bucătăriei.

Am avut noroc cu toții și n-am pățit nimic, ciorba nu s-a împrăștiat nici pe mine, nici pe maică-mea. Asta s-ar fi putut întâmpla foarte ușor, dar din fericire n-a fost să fie și astăzi suntem amândoi cu pielea intactă. Tata a venit în ziua aia de undeva, nu mai știu de unde, a intrat pe ușă și a văzut dezastrul. Speriat, a întrebat ce s-a întâmplat, iar eu, copil nătâng și cu creier incomplet, m-am dus la el și i-am zis „mama, mama a făcut!”.

Avem aici scenariul perfect pentru ca minim un părinte să aibă mult de suferit. Cred că vezi bine unde voiam să bat, având în vedere știrile care nu se mai termină despre cazul Bodnariu și, mediatizat mai recent, cazul Nan în care autoritățile norvegiene au considerat că e bine să ia odraslele în slujba serviciului local al protecției copilului. Poți fundamenta o astfel de decizie pe declarația copilului care zice că a fost bătut? Nu știu. Cine sunt eu să judec? Am vrut doar să povestesc pe scurt o experiență personală similară. Atât.