Cântec de munte

Pe măsură ce mai crești lucrurile din mintea ta se netezesc, gândurile se atenuează, ești mai răbdător, mai deschis, mai împăcat. Bineînțeles că-s mulți factori la mijloc, dar strategia ascunsă a corpului omenesc cam asta e. Mai demult cântecele de munte mi se păreau cam forțate, cam demodate, cam nu prea în aria mea de interes. Dar acum ceva timp am descoperit din internet în internet un cântec care acum mi se pare foarte frumos și care chiar îmi aduce aminte de munte, de pădure, de răcoare, de umbră, de aer curat, de cort fâlfâind pe coclauri, de nopți înstelate, de liniște, de regăsire, de singurătate, de timp bun, de rouă și de dragoste. Na, c-o dau în sentimentalisme.

E un cântec frumos. Ca să vezi cum nimic nu e întâmplător, pe cântecul ăsta l-am găsit pe canalul de Youtube al unei fete care avea un blog unde scria frumos și pe care-l citeam acum niște ani. Probabil pasionată de munte și de astfel de cântece. E păcat că oamenii se opresc din scris sau uită de scris sau consideră că nu le mai aduce nicio valoare – nu e niciodată așa. E bine să scriem, să ascultăm, să mergem pe munte. E bine tare.

Și apropo de mers pe munte, vezi că Ioan Stoenică a scos prima ediție din emisiunea pe care o face la TVS Brașov, „Pe poteci spre inima ta”. Simplu, scurt și la obiect, de urmărit!