Călin

Acum ceva timp îi povesteam cuiva că nu-l suport pe băiatul ăsta de la Voltaj, cel chel, care cântă. “Nu-l suport” e cam mult spus; ideea era că nu-mi place muzica Voltaj, mi se pare că n-are nicio noimă. Pentru mine zic, ea poate chiar transmite ceva cuiva, aproape că-s sigur de asta. E, totuşi, muzică şi sunt sigur că trupa Voltaj are mulţi fani sinceri. Da, şi pentru că asociam cumva muzica asta care nu-mi place cu omul care o cântă, a rezultat o mimică strâmbă când vedeam trupa asta cântând sau când auzeam de ea sau de interpretul ei.

Cert e că aveam aşa o impresie negativă despre om, Călin Goia îl cheamă. E, ca să vezi ironia sorţii: duminică am tras un pui de somn în Parcul Izvor. Literally, am făcut o plimbare amplă cu bicla prin Bucureşti şi, la sfârşit, am trecut prin Parcul Izvor şi m-am întins pe iarbă, la umbla îmbrăţişătoare a unui pui de copac, şi-am aţipit pentru câteva minute; a fost foarte plăcut. Aşa, revenind… dorm eu puţin şi când mă trezesc buimac ce-mi văd ochii? Călin Goia juca fotbal cu copiii lui la 2 metri de mine. „Măi să fie” îmi zic şi mă frec la ochi, el era. Părea băiat de treabă. Are doi băieţi zburdalnici şi-o nevastă frumoasă. Avea nişte gânduri pe cap, bărbaţii nu pot ascunde asta când îşi scot familia afară. Dar per total mi s-a părut o familie închegată, care creează o atmosferă calmă în jurul ei. Mi-a plăcut să văd asta şi pentru aşa ceva nu pot aduce decât mulţumiri.

Scuze, Călin, ţi-am asociat imaginea cu o muzică pe care eu n-o plac, dar am greşit. Eşti om bun. Succes!