Boii de la căruță

Era sâmbăta trecută, prin grădină era multă lume venită să-și ia rămas bun de la tataia. Grupuri și grupulețe, bărbați și femei veniți din sat și de prin satele din jur se puneau la curent cu ce mai face fiecare. La un moment dat vine și omul cu carul care urma să transporte sicriul la biserică, scoate boii din jug și le dă niște fân. Cu un ochi îi păzește și cu celălalt stă de vorbă cu cineva de lângă el.

Lângă mine e un copil, venise cu mama lui, care venise la rândul ei să ajute la pregătirile de înmormântare. Stătea lângă gard și se uita la boi. Îl strig și-l chem lângă mine, pe scările casei, îi zic că de-acolo se văd boii mai bine. Vine și continuă să se uite la namilele cu coarne masive. Se uită fascinat cu tot corpul în direcția lor, zâmbește discret și cu respect ca în fața unei minuni.

– Îți place de boii ăștia?
– Da…
– Ai vrea și tu așa?
– Da…
– Pi ce să faci cu ei?
– Să trag lemne cu ei

În satul lui a văzut asta des, oameni cu boi trăgând câte-un trunchi de copac pe drumurile veșnic năclăite de noroi. Oameni supunând animale, oameni fiind în control, oameni controlând situații și câștigând respect. Când suntem copii avem nevoie de asta, să vizualizăm ce putem deveni, să vedem modele, să ne identificăm cu ele și să ne creăm dorințe. Vrând-nevrând devenim ceea ce vedem în jur, lumea exterioară devine și lumea noastră, ne-o asumăm, ne-o însușim și ne creăm responsabilități pe baza ei.

La sat principala problemă a devenirii unui copil e lipsa de alternative. Multitudinea lucrurilor pe care le poți face, a meseriilor pe care le poți aborda sunt limitate la munca și necesitățile locale și dacă nu găsești cumva o portiță în bula în care trăiești riști să îmbrățișezi ceva ce nu-i pentru tine neapărat. A trage lemne cu boii nu e ceva rău, dar e doar o posibilitate. E în regulă să alegi să faci asta, dar nu e în regulă s-o faci din lipsa alternativelor.

Totul pornește de la lucruri mici. Copiilor de la sate e nevoie să li se arate o simplă luminiță care să sădească speranța că mai e și altceva în lume în afară de ceea e e evident că e. Că pe lângă boi mai sunt și cămile, că pe lângă lemne se mai pot trage și case, că pe lângă înmormântări mai sunt și carnavaluri, că pe lângă garduri mai sunt și turnuri, că pe lângă tractoare mai sunt și trenuri de mare viteză. Că pe lângă români mai sunt și alte neamuri, mai mult sau mai puțin diferite. Că pe lângă manele și populară mai e și altă muzică.

La mine ăsta a fost declicul, muzica. Am descoperit la un moment dat că există și altă muzică față de ceea ce circula la țară, multă, și că se poate experimenta mult cu ea. A fost o luminiță care a sădit în mine curiozitate pentru mai multă lumină și mai multe surse de lumină. A fost ceea ce m-a dus la descoperirea alternativelor în diverse aspecte ale vieții, astfel încât să pot alege cu adevărat și nu să fiu victima unui status-qvo.

Nu toată lumea are norocul ăsta. Eu am am avut un văr care ne vizita din când în când în vacanțe și la el am descoperit multe lucruri altfel, printre care și muzica de care am zis. Iar asta a schimbat totul și mi-a deschis ochii către but wait, there’s more. Mi-am dat seama sâmbăta trecută că trebuie să fiu acel văr pentru alți copii de la țară. Și-o să-mi iau rolul în serios.

Say hello e ceva ce am ascultat mult în acea perioadă de descoperire de lucruri. Era ceva nou și m-a dus către mult mai mult. Acum descopăr că și videoclipul e în ton cu rolul pe care melodia l-a avut în viața mea. Și pe care poate încă îl mai are.