Băiuţeii

Când am fost în liceu am avut o profesoară de Română de care mi-a plăcut foarte mult. Chiar dacă m-a prins copiind 😀 Ca în multe cazuri atunci nu realizam că ea e o cale spre lucruri mai bune, aşa că am ignorat recomandările de cărţi pe care ni le făcea. După ce am terminat liceul mi-am adus aminte deseori de ea. Odată s-a întâmplat la Cărtureşti când am văzut „Băiuţeii” fraţilor Florian. Ea ne recomandase cartea asta de acum mult timp, cam ştiam despre ce e vorba în ea şi am cumpărat-o.

Zilele astea o citesc. Un pasaj care mi-a plăcut:

„[…] Ştiu doar că m-am trezit buimac (asta v-am spus), cu pâlpâirile alea de neoane şi draci încolăciţi în minte, am luat o carte cu poze şi text puţin, Albă-ca-Zăpada, şi am intrat în bucătărie. Mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela şi becul aprins (era tare mohorât afară) făceau, nu ştiu cum să zic, ca bucătăria să pară primul şi ultimul loc de pe pământ, singurul de a cărui existenţă nu te puteai îndoi, ca şi cum Dumnezeu crease, mai întâi de toate, nu lumina, apele sau uscatul, ci bucătăria asta a noastră din Drumul Taberei şi pe mama înăuntru prăjind pâine, ca apoi să mă cheme şi pe mine din somn cu o carte de poveşti în mână. Nu ştiu ce rost avea cartea acolo, nu i-am aruncat nicio privire, o ştiam pe dinafară, dar, mă simt nevoit să repet, când ai de-a face cu un miracol, chiar şi amănuntele lipsite de importanţă îşi au rostul lor […]”

Imaginea din pasajul de mai sus am întâlnit-o şi eu de multe ori în copilăria mea. Îţi recomand cartea, chiar dacă nu e una la modă şi care nu apare pe afişe la metrou şi pe la televizor 🙂 O să îţi aducă aminte de peripeţiile copilăriei şi-o să râzi.