Dezechilibrul fluxului energiei în natură: anxietate
Am încercat să scriu un scurt articol despre cum informația din jurul nostru ar trebui testată prin propria experiență în loc de a fi acceptată și aplicată necondiționat. În timp ce-l scriam mi-am dat seama că nu sunt coerent, că nu urmăresc un fir clar al argumentației, că nu am o idee simplă și clară pe care o urmăresc. Nu era clar de unde porneam și unde voiam să ajung, dacă era ceva doar personal sau o lecție pe care voiam s-o predau drept îndrumar pentru viața cuiva.
Și cred că nu e vorba doar despre acel articol pe care am eșuat să-l scriu azi. E mult zgomot în mintea mea în ultimul timp. E multă muncă, e multă informație, sunt multe semne de întrebare. E multă dorință de schimbare, prea multe posibilități a căror viabilitate se schimbă destul de des. În viața personală, în cea de familie, în relația cu prietenii, la muncă și în viața intimă din capul meu este o mică harababură care crește. O văd formându-se, o simt cum ia amploare și cum se transformă în ceva din ce în ce mai greu de gestionat. Lucrurile nu se leagă între aceste multiple dimensiuni ale vieții mele din ultimul timp.
Felicitări mie însumi, probabil tocmai am făcut cunoștință cu o formă de anxietate. Ceea ce am tot văzut în jurul meu, lucrul despre care am tot citit de-a lungul timpului mi se întâmplă mie acum. Înțeleg anxietatea și știu cum s-o abordez, dovada este acest articol care a văzut lumina zilei în locul unei depresii care inhibă tot ce mișcă în corp și minte. Încă nu sunt acolo, pe marginea prăpastiei dintre mine și eu însumi. Mă pot detașa de cotidian și pot privi cadrul de ansamblu de undeva din afara existenței zilnice. Asta mă ajută mult și cred că este ceea ce mă va trage de urechi în sus dacă va fi vreodată nevoie.
Zgomotul este sursa acestei anxietăți. Multitudinea de lucruri pe care am ales să le fac din varii porniri și, cel mai probabil, disponibilitatea mea de a investi multă energie la muncă. Nu sunt doar 8 ore fizice, ci poate 75% din capacitatea mea mentală investite în 25% din mulțumirea mea internă. Este un dezechilibru de care am ajuns să fiu deplin conștient.
Ca orice introvertit veritabil, îmi iau energia din mine însumi. Activitățile sociale îmi plac și reprezintă unul din obiectivele mele, dar pentru mine ele sunt consumatoare de energie, nu producătoare. Și e ok atât timp cât energia există, dar totul devine o mare problemă când energia este consumată preponderent de o singură activitate. La mine energia vine din mulțumirea de sine, iar mulțumirea de sine din consumul energiei, ca într-un cerc virtuos auto-sustenabil. Scopul meu în perioada următoare este să cultiv conștiința acestui flux și să am grijă ca el să se întâmple netulburat. Orice decizie care ține cont de asta este o decizie bună în viața mea.
O schemă nu foarte complicată care explică tot ce e complicat
