Anna Karenina

Am văzut într-o seară filmul Anna Karenina. Ştiu, am păcătuit, am văzut filmul înainte de a citi cartea. Voi citi şi cartea pentru că filmul e intrigant şi are “găuri” prin care te invită la interpretare. Ce impresie mi-a lăsat: nu le poţi avea pe toate 🙂 în viaţă trebuie să faci nişte alegeri şi să stick with them. Nu poţi umbla fluşturalnic prin viaţă şi să-ţi păstrezi şi valorile familiei sau respectul societăţii.

Fătuca asta, Anna, care are un soţ de vază din toate punctele de vedere, se dă la unul mai tânăr, ăla se dă la ea şi uite-aşa se prinde dragostea-ntre ei din care rezultă şi-un copil. Un gen de dragoste care mie nu-mi place, o dragoste bolnavă fundamentată mai degrabă pe atracţia fizică temporară, un “model de business nesustenabil” care mai târziu dă greş şi duce la sinuciderea violentă a Annei sub şinele unui tren. Cam asta se întâplă câd nu ştii ce vrei de la tine şi de la viaţă şi te duci mereu în direcţia în care bate vântul. Unii ar putea vedea în Anna Karenina un model de curaj, de dârzenie pentru că a făcut ceea ce i-a plăcut când a vrut şi a trecut peste aşteptările/nivelul societăţii mergând pe propria-i cale. Dar eu nu-s de acord. Curajul trebuie să fie un mijloc, nu un scop, nu ai cum să te mulţumeşti cu faptul că eşti curajos, ci te poţi mulţumi cu ce ai obţinut curajos fiind. Curajul în sine n-are nicio valoare dacă nu te duce undeva. Ori Anna n-a obţinut nimic; a călcat peste soţul ei, peste copii şi peste ea însăşi distrugând tot ce a putut.

M-a mişcat caracterul soţului Alexei Karenin (jucat admirabil de Jude Law), un adevărat sfânt, după cum îl numeşte şi Anna într-o secvenţă. Câtă putere de iertare să ai, cât calm şi câtă diplomaţie să treci peste prostiile nevestii, să încerci să direcţionezi un vas aflat pe picior de scufundare? Din nou mă fascinează persistenţa asta întâlnită cu diverse ocazii şi-n viaţa reală. Trebuie să fie ceva super tare în unii oameni care să-i împingă mereu mai departe şi mai departe către ceea ce-şi propun, ceea ce vor să obţină prin ceea ce cred.

Oricum, nu pot să zic cu siguranţă că astea-s părerile mele finale; ar trebui să citesc cartea, măcar de două ori, apoi să mai revăd filmul. Şi-apoi să revin şi să zic ce-am înţeles şi ce cred. Sunt lucruri de învăţat pentru fiecare din astă poveste, recomand tuturor filmul.