O alegere conștientă

Dragă cititor, acest articol a ajuns recent aici pe blog de la o adresă mai veche. Dacă ceva nu pare în regulă, fă o faptă bună azi și anunță-mă aici

Tim F. s-a născut prematur, la limita existenței. Cu chiu, cu vai, a supraviețuit și până în adolescență a recuperat tot ce îi lipsise atunci când a venit pe lume. Din toată lupta asta de a deveni normal, Tim a ajuns să fie obsedat de eficiență. A muncii, a corpului său, a timpului care trece. E obsedat să facă totul atât de eficient încât a scris niște cărți despre asta.

Steward B. s-a numit mai întâi Dharma și a trăit într-un loc retras din Canada. Atât de retras că nu a avut apă curentă și electricitate până la 4 ani. Asta nu l-a împiedicat să evolueze către ceea ce avea să fie: un om de succes, fondator al unor servicii precum Flickr și Slack, după o multitudine de eșecuri și lecții învățate.

Ascultam fiecare din cele două povești în niște podcasturi pe care le urmăresc și mă minunam de cât de mult influențează copilăria viața de adult de mai târziu. E știut că o mare parte din studiul comportamentului uman se învârte în jurul experiențelor din copilărie ale oamenilor, așa că am ajuns să mă întreb și eu: oare ce efect are copilăria mea asupra a ceea ce sunt și-mi doresc azi? Ce alegeri fac fără să-mi dau seama că sunt influențate de ceea ce am avut sau nu am avut în copilărie? Și am realizat că sunt destul de conștient în legătură cu asta, știu exact ce mă împinge să fac anumite lucruri.

Copilăria mea s-a întâmplat în mare parte într-un cătun din județul Buzău, un loc destul de izolat aflat în sânul naturii. Vecini nu prea aveam, așa că majoritatea timpului o petreceam de unul singur în pădure sau pe coclauri. Am petrecut mult timp în natură studiind tot ce vedeam în jurul meu. Natura mi-a intrat în sânge atât de mult încât știu că n-o să mai rezist mai mult de 2-3 ani fără mă întorc definitiv în sânul ei.

Apoi pentru că nu prea aveam vecini (de la o anumită vârstă încolo n-am mai avut niciunul) singurătatea a devenit o problemă. Cu excepția școlii, interacțiunea socială lipsea, fiind înlocuită de cărți, scris și alte activități solitare. Așa am ajuns să fiu dependent de perioade de singurătate, dar și să caut avid uneori să fiu în mijlocul oamenilor. Atât de mult încât m-am apucat să scriu un blog public, să fondez vraiște tot felul de grupuri de mers la teatru, de mers pe munte sau întâlniri de discuții pe varii subiecte: viața la țară, lucrul de acasă.

Am o nevoie compulsivă de a mă bucura de lucrurile care mă făceau fericit în copilărie, dar și de a obține ceea ce nu aveam atunci. De aici cred că s-a născut și dorința care-mi va da de cap pentru următorii ani: traiul după propriile reguli la țară. E ceva la care nu mă gândesc de ieri, ci de ani de zile. E un obiectiv dificil, dar care se va hrăni atât din frustrările cât și din fericirea copilăriei. Sunt două lucruri de care nu ai cum să scapi, ci pe care poți doar să le canalizezi către ceva benefic.

Încă mă gândesc dacă să fac o secțiune separată pentru a documenta acest proces sau să scriu pur și simplu despre asta tot aici. Rămâne de văzut.

Bonus: pentru cei care se întreabă „dar ce să faci la țară?” – există multe lucruri pe care le poți face la țară. Puteți începe de aici.

Comentariile sunt închise pe acest blog, dar pot fi contactat aici