Aduceţi zahărul înapoi…
Copil fiind la ţară, am prins şi eu câteva dintre campaniile electorale ale unor oameni din comună care, având aspiraţii mai înalte, voiau să ajungă primari. Cu o lună înainte de votare, maşini şi camioane cu sticle de ulei, pungi de zahăr, pâine şi altele asemenea circulau prin toate satele în întâmpinare de potenţialo votanţi. „Catindaţii” se preumblau precum apostolii prin şcoli şi case ca să-i convingă pe oameni că merită votaţi. Toţi aveau acelaşi business model în unanimitate acceptat ca fiind unul de succes: împărţeai diverse pungi, multe pliante, pixuri, caiete şi, mai ales, promisiuni, apoi aşteptai zilele de apoi ale votării pentru a afla dacă ai tras sau nu lozul cel mare care te-ar fi pus la adăpost pentru câţiva ani buni.
Pe atunci credeam că astfel de campanii fac rău societăţii şi prostesc oamenii, că numai oamenii slabi de înger (proşti, dar mulţi) ar ceda acestor ieftine manifestaţii şi acestor false promisiuni. Îl uram înzecit pe fiecare primar în parte pentru că drumurile erau proaste, de furat lemn se fura, afaceri necurate în primărie se făceau. Credeam că ipocrizie mai mare nu se poate. Însă mă înşelam.
Zilele astea am văzut ceva şi mai rău. Zilele astea Piedone mi-a demonstrat cât de diabolică şi bolnavă poate fi mintea unui om. A tăiat crengile câtorva copaci de pe Bd. Mărăşeşti, i-a jupuit complet de scoarţă, iar pe ei a pus panouri electorale: „Poluarea m-a ucis! Ai grijă de viitorul copiilor tăi! – Campanie de protejare a mediului iniţiată de Cristian Popescu Piedone”. Mai sugestiv în imaginile de mai jos realizate de Vlad Ursulean:
Am rămas mască, mască sunt şi acum. Piedone e un om bolnav, iar oamenii de pe lângă el ar trebui să-l ajute şi să-l instaleze într-un spital de boli mintale pentru a-l proteja. Pentru binele lui şi al restului Bucureştiului. Nu avem nevoie de astfel de oameni pe post de conducători, serios.
Când eram mic uram pungile de zahăr şi sticlele de ulei. Acum le vreau înapoi. Vreau să vină Piedone cu maşina plină de pungi de zahăr şi sticle de ulei în faţa blocului. Voi coborî şi le voi lua, votându-l împotriva gândirii; dar să lase copacii în pace. Vă rog, spuneţi-i să aducă zahărul şi să lase copacii în pace…
