8 ani
Într-o zi am plecat pe jos de la muncă într-o plimbare dinspre Aviației spre Parcul Circului. Pe drum mi-am dat seama că oarecum în drum este și locul unde m-am angajat prima oară și ar fi tare să mai trec pe-acolo ca să-mi aduc aminte. Zona s-a schimbat destul de puțin, strada încă e dubioasă pe alocuri, clădirea e la fel cum era în prima mea zi de la prima firmă pentru care am lucrat. Totul a început fix acum 8 ani, tot prin Iulie, am cam povestit aici despre asta și despre venirea mea în București în general.
Cât înseamnă 8 ani? 8 ani sunt primele 8 clase de învățământ, liceul + facultatea sau primii ani de-acasă, 8 ani sunt îndeajuns de mulți încât să-ți schimbi complet viața și să devii un alt om. E bine să-ți aduci aminte printr-un imbold fizic cum era viața ta acum mult timp. Fă o plimbare prin locurile familiare și o să vezi că memoria lucrează mai bine și amintirile par așa de proaspete încât ți se pare că totul se întâmpla alaltăieri. Am zâmbit, am făcut o poză și-am mers mai departe în parc.
Cum o să fie peste alți 8 ani? Ce-o să scriu?