21km

Am văzut acum ceva timp documentarul Don McCullin, am și scris despre el. În el am văzut la un moment dat o imagine. Pe peretele unei colibe de oameni flămânzi din Africa scria așa: today I am reborn. Chestia asta este, cred, cea mai puternică asociere de 4 cuvinte pe care am auzit-o. În română probabil că s-ar traduce ca azi am renăscut, mai scurt. Era o icoană a oamenilor de care se agățau ca să poată supraviețui cumva foamei și războiului. Today I am reborn. Gândește-te la asta. Dacă vreodată o să-mi fac casa aia în pădure la care tot visez am să pun asta pe tocul ușii din față.

„Today I am reborn”. Și „what’s the reality of this moment?”. Două propoziții care m-au urmărit zilnic de când le-am auzit/citit. Două lucruri la care mă gândesc când pare că sunt în încurcătură sau într-o situație mai grea. Le păstrez la mine ca pe niște medalioane și mi le repet când am nevoie de ele. Și, așa simple cuvinte cum sunt, au efect instant. Azi eram pe la kilometrul 16 din primul semimaraton pe care l-am alergat. Eram sfârșit, îmi înțepeneau picioarele și parcă mă îngrășasem cu 50 de kile. Alergam un pic mai repede decât aș fi mers și știam că nu trebuie să mă opresc, știam că mai e un pic și obțin medalia aia care atestă oficial că am alergat 21km. Și mi-am adus aminte de ce citisem și m-am întrebat care-i mă realitatea acestui moment, a ceea ce se întâmplă chiar acum? Realitatea era că eram deja lângă o bornă lângă care nu mai fusesem niciodată, era deja un record și fiecare metru cu care înaintam era un record. Record după record făceam 🙂 Realitatea a fost că am parcurs ultima sută de metri și am trecut linia de final râzând, lucru care nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Eram în extaz, dar un extaz liniștit, calm, reconfortant, încrezător. Am făcut-o și p-asta azi.

Azi s-a întâmplat cea mai extremă treabă făcută până acum. Mi-aș dori să spun asta de cât mai multe ori de acum încolo, să fie ăsta statement-ul după care să tânjesc. A fost al naibii de greu să alerg atât, dar am făcut-o. A fost tare.