Secretul tatălui perfect

Nu există ha ha ha, ce început previzibil.

Am și eu niște teorii despre cum copilăria și viața părinților influențează omul care se creează pe parcursul câtorva zeci de ani, din văzute și experimentate îndeaproape. Dar subiectul e atât de vast, atât de influențat de subiectivism, generează atâtea și atâtea păreri diferite, oamenii devin atât de înfierbântați discutându-l încât nici nu prea are sens inițierea lui. Mereu discuția se termină cu viața e complexă și are multe aspecte. Mai bine n-am mai vorbi atât și am face mai mult. Dacă am învățat ceva toți anii ăștia atunci o să văd lucrul ăsta pus în practică, altfel vorbele-s de prisos, de conversație pe care până la urmă nimeni nu te obligă s-o ai.

Dar mi-au plăcut reflecțiile Biancăi pe blogul ei super șmecher, de-acolo am pornit cu ce mă apucai să scriu. Scurt și la obiect, sincer și orientat către un exemplu real și mai puțină vorbărie. Articolul original mi se pare scris un pic cam de revistă așa, tentat spre a generaliza și a prezenta o imagine ideală, bazat pe o listă, că asta vinde, e catchy. Genul de articol care prinde la o anumită categorie de cititori. Dar sunt rău, articolul nu-i inutil dacă te face să te gândești la lucruri și să le dai o interpretare prin propria-ți putere de a gândi, în niciun caz. E ok articolul. Dar n-ar trebui să lăsăm imaginația să o ia chiar razna și să idealizăm […]

De fapt n-am spus nimic cu articolul ăsta, așa că o să mă opresc aici. Viața e oricum complexă și are multe aspecte.