Notă despre incoerența românească
Am ascultat azi la EuropaFM un episod din „România în direct” a lui Moise Guran. Tema a fost „Pentru 2018, îţi faci planuri să pleci sau să rămâi?”, subiect pe care câțiva români și-au dat cu părerea. Ca și discuția biserici vs școli vs spitale, plecarea sau rămânerea este una fără sfârșit. Este până la urmă o chestie foarte subiectivă pentru care fiecare are răspunsul său.
Pe mine m-au deprimat răspunsurile oamenilor. Au intrat pe fir peste 10 oameni, unii din România, alții de peste hotare, și au parlamentat pe subiect într-un mod incoerent, fără argumente concrete, într-un mod superficial și aproape complet emoțional. Înțeleg că este un subiect emoțional, însă de la o anumită vârstă trebuie să găsești mixul echilibrat între concret și emoțional și să te poziționezi realist de-o latură sau alta. Sau măcar să aspiri către asta.
Exemple acum. Un cetățean a învinuit presa, că ea e de vină pentru că pleacă oamenii. Nu din cauza corupției și a nereprezentării parlamentare, ci din cauză că presa crează știri despre emigrație. Altul zicea că România e o țară superbă din absolut toate punctele de vedere, a ajuns până și la argumentul cu femeile noastre frumoase. Un altul era în pragul depresiei augmentând generic orice lucru rău, aș pune pariu că în maxim 2 ani o ia pe arătură. Un artist nu se simte înțeles aici. O femeie așteaptă mai multă implicare doar de la tineri, iar un alt nene se întreabă retoric „dar România ce face pentru noi?”. Absolut demoralizante discuțiile, n-am văzut nici măcar o luare de poziție coerentă. Vă invit să ascultați emisiunea aici și să vă formați singuri o părere.
Românii sunt într-o ceață densă când vine vorba de a înțelege realitatea din jur și a lua decizii informate. Învinovățesc pe alții, nu acceptă opinii contrare, cred că le știu pe toate, așteaptă mereu un lider în loc să devină unul. Pun iubirea de țară la mare preț fără măcar s-o înțeleagă sau să caute modalități de a o exprima concret.
Nu este o concluzie pesimistă sau negativistă. Este o notă pentru mine însumi de care să țin cont în proiectele și interacțiunile mele în această țară în care-mi voi petrece restul vieții. Despre asta într-un episod următor.
