Vine iarna

1 minute read

    A venit iarna,
    acoperă-mi inima cu ceva…
    O plapumă ar fi super!

    O să vină iarna curând anul ăsta, presimt. Sper că o să ningă şi în bucureşti mult. Dacă nu o să merg la ţară să-mi iau un sac să-l ţin pe balcon (pe viitorul balcon ?). Şi din când în când o să-mi bag picioarele (la propriu) în el ca să simt mai bine farmecul iernii.

    Aseară credeam că o să mor de frig. Când am plecat de la serviciu eram îmbrăcat destul de subţire. Am aşteptat vre-un sfert de oră să vină 301 sau orice altceva din Băneasa. În zadar. Apoi am alergat spre metrou şi cred că-mi fluturau urechile că altcumva nu-mi explic de ce mă dureau aşa. Am ajuns la Aurel Vlaicu zburlit ca un echimos.
    Apoi la Charles de Gaulle am aşteptat iar să vină un amărât de autobuz. Ce s-a întâmplat aseară cu RATB-ul ? Imi aminteam de videoclipul ăla „The world without Romania”… ar fi o idee bună să se facă unul „The world without RATB”.

    Frigul de aseară mi-a amintit de vremea când eram la AdPharma, în Chitila, la capătul pământului. Ce vremuri, ce friguri, ce peripeţii… ce mâncare bună acolo.<p> <p>    Noroc că acasă mă aştepta un ceai fierbinte şi o îmbrăţişare caldă…</p> <p>    P.S: A picat Guvernul. Agonie! Ţară de **t !

Updated: