Trăim în ţara în care…

less than 1 minute read

Trăim în ţara în care păstori de gâşte ajung miniştrii, în care ciobani ajung modele pentru mase.
Trăim în ţara în care singura ţintă a conducătorilor este săparea duşmanilor şi punerea de beţe în roate.
Trăim în ţara în care televiziunea ne prosteşte pe faţă în loc să ne informeze.
Trăim în ţara în care legile sunt făcute în aşa fel încât dacă sunt încălcate toate părţile au de câştigat.
Trăim în ţara în care cei de sus îşi bat joc de cei de dedesubt.
Trăim în ţara în care unii mor de foame, iar alţii trăiesc în puf.
Trăim în ţara în care oamenii adevăraţi sunt acoperiţi de umbrele inutile ale reprezentanţilor imbecilităţii.
Trăim într-o ţară infectată de paraziţi creaţi pe munca celor ce şi-au dat viaţa pentru cei ce vor veni după ei.

Sunt 20 de ani de la „revoluţia” din 89. Cea mai nedreaptă revoluţie, cea mai urâtă revoluţie dintre cele care au fost atunci în Europa.
Trăim într-o ţară a tuturor imposibilităţilor.

Updated: