Scuză-mă

2 minute read

În general oamenii caută scuze. Pentru orice trebuie să existe o scuză, ceva care ar putea să ne absolve de vină. Ar fi perfect să putem învinui ceva anume pentru ceea ce noi înşine am făcut, destinul/soarta/ Dumnezeu/Allah/Buddha/ mama natură/Adam/Eva/şarpele/ vecinu’/Băsescu/Boc/Oprescu/etc. Unul din ăştia trebuie să poată fi învinuit, eu trebuie să scap. În România nu există “aleg preşedintele ăsta pentru că îmi reprezintă cel mai bine interesele”, ci “aleg preşedintele ăsta ca să-l pot învinui mai apoi dacă ceva merge prost”. Când ceva se întâmplă prost primul gând nu e “cum ieşim din situaţia asta”, ci “pe cine dau vina pentru asta ? Cui îi tăiem capul?”. Mulţimea e dornică de răzbunare dintotdeauna, mulţimea vrea ca un cineva să poată fi sacrificat de dragul momentului. Orice mulţime e o revoltă în devenire (nu ştiu unde am auzit-o, dar mi s-a părut genială!).

Adevărul este că suntem pe deplin responsabili de toate acţiunile noastre. Ţara merge prost din cauza fiecăruia dintre noi, nu doar a lui Băsescu. Dacă Băsescu nu e în stare să poarte un dialog cu un lider european asta nu înseamnă că asta e problema ţării. Problema e că eu (sau majoritatea dintre noi) l-am ales pe Băsescu ca preşedinte. Nu Băsescu s-a instalat la Cotroceni, ci noi l-am lăsat să stea acolo (a doua oară!). Suntem vinovaţi de condiţia ţării noastre.

Cam asta ar fi situaţia în mod normal. Adevărul adevărat e că populaţia României e formată din 90% imbecili care n-or să înţeleagă lucrurile astea şi care n-or să se schimbe niciodată. Acest procentaj reprezintă o specie aparte de români, cei care se înmulţesc constant, o specie care se perpetuează în timp şi spaţiu ca o bacterie. Râmân cei 10%, chinuiţi, împovăraţi de mult prea multe de făcut şi de conştiinţa unei ţări întregi, care îşi întreabă nopţile “ce-am făcut prost azi de nu merge nimic?” şi care se zbat în zadar. 10% care conştientizează, cărora le pasă, care zi de zi rămân tâmpiţi când văd deciziile mai marilor (spre deosebire de cei 90% care sunt nişte tâmpiţi veritabili). Nu poţi duce 9 oameni în cârcă, nu poţi gândi pentru ei (când ei au “libertatea” de a vota cu mâna, nu cu capul).

“Niciodată n-am fost mai liberi decât sub ocupaţia nazistă.” – J.P. Sartre în timpul ocupaţiei naziste din cel de-al doilea război mondial. Libertatea înseamnă a alege, a fi responsabil, a căuta adevărul. A te împotrivi acolo unde e cazul, a te asocia acolo unde e cazul, a te sacrifica acolo unde e cazul. A lua propriile decizii, a le pune în practică, a le susţine şi a accepta idei mai bune. Aceasta este calea, adevărul şi viaţa. Gândeşte-te că Dumnezeu mai degrabă joacă zaruri decât să aleagă adevărul şi cauza dreaptă. Un joc care îi place, care îl amuză, îi alungă plictiseala.

Fii mai responsabil.

Updated: