Scrisoarea lui Fănuş Neagu

2 minute read

Vă „forwardez” o scrisoare pe care am primit-o pe mail. A lui Fănuş Neagu pentru ziariştii care şi-au uitat menirea, adresată lui Marius Tucă. E trist şi ruşinos ce se întâmplă (nu numai în România).

Draga Marius Tuca,

În numele amicitiei ce ne leaga,te rog sa inserezi în Jurnalul National aceste rînduri adresate multor ziaristi sau reporteri din mass-media centrala, tineri sau mai putin tineri, dar toti de o seama cu barbaria. O fac atît în numele meu, cît si al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu si Stefan Iordache, hartuiti, ca si mine, cu nerusinare tenace, de niste condeie butucanoase.

Va e foame de moarte de ne cautati prin toate spitalele? Asteptati-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întîlnire. Cei care nu ma credeti, puneti mîna pe o lama si ascutiti-o pe venele de la o mîna. Straniu e faptul ca majoritatea dintre voi vor muri fara sa se fi nascut. Un scriitor german, Hans Fallada, a scris un roman intitulat „Fiecare moare singur”. Macar pentru simpatia pe care o purtati scriitorilor straini – cei români de mult nu mai intra în discutie -, încordati-va sa gasiti o explicatie pentru lipsa umbrei voastre pe copertele istoriei contemporane si lasati-ne pe noi în pace. Cred însa ca exemplul Fallada, pe care l-am ales, nu e fericit, întrucît, daca va mai spun ca tot el a scris si romanul „Banii nu fac doi bani”, aleluia!, voi, care stiti ca banii fac totul.

Da, sînt bolnav – cancer de prostata cu diseminari -, ma tratez la Spitalul Elias (ma opresc sa fac o plecaciune în fata medicilor, asistentelor, infirmierelor si tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) si nu doresc altceva decît sa ma lasati în pace cu nenorocul, suferinta, spaimele si sperantele mele. Eu stiu sa îndur, vîrsta m-a învatat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziti cînd ma îngropati a doua oara în decurs de sase luni. Va întreb: o faceti din pustiu sufletesc sau din cea mai elementara lipsa de constiinta profesionala? Apoi, ce bucurie va trezeste suferinta altora? Si, mai ales, pentru ce ne vreti dincolo de dincolo? Literatura nu cititi, prin urmare nici cartile mele, la film nu mergeti, la teatru nici atît. Îmi închipui cu toata sinceritatea ca nici de urît nu ne urîti. Atunci nu încape decît o singura explicatie: sînteti mînati cu biciul de patronii vostri sa aduceti stiri ce sa sature asteptarile unui public, de voi însiva format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzationalism ieftin, erotism vulgar etc.

As mai avea destule sa va spun, dar ma opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se întelege, ati fi vrut sa fie unul american, dar n-am ce face): „Urît mai traiti, domnilor!”.

Fanus Neagu

E urât felul în care ne comportăm cu marile noastre valori. Şi nu numai noi. Este exact cazul lui Patrick Swayze, pe seama căruia s-au aberat multe, în timp ce el era bolnav de cancer. Fotografii imbecile care îl comparau pe omul bolnav de acum cu omul chipeş din tinereţe, din “Dirty dancing”. E deplasat, imoral, prostesc, crud felul în care se comportă presa din zilele noastre. Şi e trist, nu mai suntem oameni, ci roboţi programaţi să îndeplinim poruncile unora şi să preţuim mai mult lucrurile materiale decât valorile umane.

Urât mai trăim, domnilor…

Updated: