Ploaie…

less than 1 minute read

Ştiu că totul e vechi. Poezia lui Nichita Stănescu e veche, cântecul Paulei Seling e vechi, totul e arhicunoscut. Oare? Hai să mai ascultăm şi să mai citim odată. Nu strică.

Paula Seling – Ploaie in luna lui Marte

Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau neliniştiţi, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai, plouă cu globuri pe glob şi prin vreme. Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi lăsasem în lume odaia. Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească, şi noi ne iubeam prin mansarde. N-aş mai fi vrut să se sfârşească niciodată-acea lună-a lui Marte.

Updated: