Next

2 minute read

Nu mai ştiu cu ce să încep, fură multe întâmplări zilele astea. Dintre care cele mai importante sunt:

  1. Am fost în Făgăraş week-end-ul trecut, pe Valea Sâmbetei. Cine e pe Facebook ştie deja asta şi a văzut şi fotografii. În orice caz, aici şi aici sunt cele două albume, le poate vedea oricine. Cum a fost ? Groaznic de tare! Am vrut să ajungem pe Fereastra Mare (cunoscătorii ştiu), dar pe la jumătatea drumului dintre cabana Sâmbăta şi destinaţie ne-a prins o furtună din-aia serioasă cu fulgere şi am fost nevoiţi să abandonăm acea parte cu vf. Moldoveanu a planului. Ne-a plouat foarte mult, m-am ales cu capul semi-spart şi cu nişte julituri urâte, dar am prins nişte poze super tari, nu mai vorbim şi de experienţa în sine. Dar data viitoare cine-o să cucerească Moldoveanu şi–o să fie pregătit, huh ??

  2. A fost ziua mea pe 19 iulie 😀 21 de ani frumoşi şi sănătoşi. Am avut cea mai tare petrecere: la muncă, înjurând şi trântind lucruri sub presiune de timp. Nu tu concediu, nu tu niciun moment de relaxare, dar nu-i bai, viaţa merge mai bine înainte. Toate lucrurile rele, toate lucrurile bune au intrat în cutia cu amintiri formând ceva frumos până la urmă… 😉 Să fim sănătoşi şi să auzim numai de bine din toate punctele cardinale.

  3. Mi s-a spart camera unei roţi la biclă 🙁 Deci mă trezesc eu azi la ora 7, voios şi plin de energie, mă duc repede pe balcon, smulg bicla din nemişcarea ei de toate zilele şi văd că se mişcă ciudat. Dau să umflu roata şi aud că fâsâie. Clar, something is wrong. Nu ştiu cum s-a spart, probabil extratereştrii sunt de vină… Apoi am avut o stare comparabilă cu cea pe care am avut-o când a câştigat Băsescu alegerile: trist şi cu întrebarea “why meee??!” pe buze.

  4. Vreau să-mi iau o pisică neagră. Deci vreau o pisică neagră. Problema e că trebuie să mă mai documentez despre cum am grijă de ea 😀 Şi mai trebuie să o conving şi pe Oana, asta-i partea cea mai grea.

Cam atât.

P.S. Dacă nu ştiai despre grupul “Dependent de fotografie” de pe Facebook îţi sugerez să arunci o privire şi pe site-ul nou “înfiinţat”, www.dependentdefotografie.ro. Multe fotografii reuşite şi oameni… dependenţi de fotografie 🙂

Mai vorbim!

Updated: