Monday again. But a wonderful week-end.

3 minute read

A început şi săptămâna asta. Cam friguroasă, dar merge. Mi-e somn şi umblu ca un zombie pe-aici să-mi găsesc ceva de mâncare. Dar las’că mănânc mai târziu, ce-i prea mult strică.

În week-end, pe lângă experimentul „gaspadin” am mai realizat următoarele: Am fost la târgul ăla de pielărie de pe Bd. Unirii. Preţuri mici şi mari, pentru toate buzunarele, lucruri mai mult sau mai puţin frumoase. Oana şi-a luat ghete. În drum spre târgul de pielărie era să-mi iau amendă. Cardul ratb îmi expirase de pe 6, ieri era deja în 8. M-au somat cele trei doamne să mă legitimez, stăteau toate trei în jurul meu ca un fel de Triunghiul Bermudelor (de frică să nu fug pe geam sau ce?? ). N-aveam nimic la mine, doar cardul expirat (ce ironie a sorţii). Eu le explic frumos că nu mi-am dat seama că expiră pe 6, că de obicei îmi prelungesc la timp abonamentul, dar la sfîrşitul ăsta de săptămână am fost cam ocupat şi că am uitat/n-aveam timp. Ne-au coborât astea de jos într-o staţie, noi încă ne căutam de bani/acte. Până la urmă una din cele trei doamne mi-a făcut sugestia (pe care eu n-o mai făceam odată, la dracu) să „o cinstesc” pe una din ele (probabil şefa) cu ceva. I-am dat 80 de mii (adică 8 ron), atât mai aveam la mine. Scurt şi la obiect, am mituit-o pe-aia că n-aveam altă alternativă. Dacă refuzam chema echipajul să mă legitimeze (care costa şi el), apoi amenda aia nenorocită. Mă rog, toate bune şi frumoase. Apoi am dat-o la vorbă, ele întrebându-ne tot felul de chestii:

– […] – Ea: şi sânteţi fraţi? – Eu: Nu, suntem împreună… 😉 – Ea: Aaa, ce frumos! Am văzut că fata are grijă de tine… (Oana începuse să-i explice şi ea că ne pare rău că s-a întâmplat, dar n-am avut timp şi n-am ştiut bla bla) credeam că sunteţi fraţi, mamă, aşa de bine semănaţi (ce-i drept e că semănăm destul de mult eu şi Oana). De unde sunteţi ? – Eu: Buzău amândoi. – Ea: Aaa, i-auzi. Şi v-aţi cunoscut acolo şi-aţi venit împreună în Bucureşti ? – Eu: Nu, în Bucureşti ne-am cunoscut, după ce am venit eu la facultate. – Ea: Doaaamne! I-auzi.. destinul, fată! Ca să vezi ce poate face. (în tot timpul ăsta se uita când la unul când la altul, parcă nu-i vedea să creadă) – Eu: Da… – Ea: şi staţi în cămin, nu ? – Eu: Nu, stăm cu chirie într-o garsonieră. – Ea: da, mamă, nici n-veţi cum altfel, traiul e greu în Bucureşti. Dacă sunteţi doi vă mai ajutaţi. Către Oana: şi cu mâncarea cum faceţi, cumpăraţi sau mâncaţi la cantină ? – Oana: nu, gătim totul acasă, rar cumpărăm gata făcut. Sunt scumpe toate, e mai greu să găteşti acasă, dar e mai bine pentru buzunarele noastre. (şi-i povesteşte experimentul „gaspadin”) – Ea: Ce frumos! Aşa trebuie, să faceţi împreună, să vă ajutaţi, mamă, că viaţa e grea. Am văzut că e băiat bun, nu tu o vorbă urâtă, a vorbit frumos tot timpul. Alţii înjură şi fac tot felul de lucruri – […]

Deci concluzia e următoarea: tact şi calm, tată. Nu ţipa la ei, nu te lua de familiile lor, discută paşnic, explică-le situaţia şi totul e bine. Nici lor nu le convin procedurile lungi cu chematul echipajului de poliţie, legitimări şi alea-alea. Bine, nu toţi controlorii sunt aşa şi nu de toţi poţi să scapi uşor. Dar un comportament civilizat te ajută întotdeauna. După tot dialogul ăsta am luat autobuzul cu ele şi ne-am văzut de drum.

Ieri am ieşit şi cu bicla un pic prin Tineretului. Frumos parc, iar vremea a fost delicioasă. Aseară am ieşit la un vin cu ocazia zilei unei prietene a Oanei. Şi week-end-ul s-a terminat cu o odihnă binevenită.

De azi începem iar. Dimineaţa, când a sunat ceasul, am auzit aceleaşi prime cuvinte întotdeauna valabile:

– Oana: [cască] „… nu vreau să mă duc la serviciuuuuuuu…”

Updated: