Mesaj pentru naţiune

1 minute read

Nu, nu vreau să te votez pe plantaţia Evei şi nu, nu te votez în RoBlogFest şi nu, nu vreau să fiu prieten cu tine pe Facebook dacă nu te cunosc şi nu, nu mai joc Farmville şi nu, nu mai joc niciun alt joc tâmpit şi nu, nu fac link exchange cu bloguri idioate şi nu, nu mă interesează să devin fan WindowsCuLicenţă şi nici nu-mi iau licenţă şi nu, nu cumpăr muzică, filme şi nici softuri, le iau de pe torenţi şi nu, nu mă interesează ce a mai făcut Columbeanca şi nu, nu-mi plac statusurile tale expirate de când lumea şi nu, nu-ţi dau comentarii pe prostescul cont de haifaiv şi nu, nu nu-mi pasă că ne ocupă ungurii sau că se schimbă limba oficială şi nici că lui Băsescu îi cade din ce în ce mai mult păr şi nu, nu-mi plac reclamele imbecile de la televizor şi nu suport „vedetele” care-mi murdăresc ecranul teveului şi nu, nu-mi place frigul care încă mai persistă.

Şi nu, nu-mi place de niciunul dintre voi.

Sursa fotografiei: https://matt-sky.blogspot.com/2008_05_01_archive.html

[Later edit:] Acum îmi dau seama cât îmi lipseşte blogul lui Nabbu în momentele astea…

Updated: