Mergi singur

1 minute read

Adevărul e că până la urmă ducem toţi o viaţă singulară. Avem un singur corp, un singur suflet, un singur “eu”. E “eu” şi nu “noi”. Iar dacă vreo iluzie te-a cuprins şi crezi că spui mai des “noi” decât “eu” vei simţi pe propria-ţi piele arsura adevărului: te naşti singur, îţi porţi singur viaţa-n mâini, mori singur în tine însuţi. Înţelege şi-ţi va fi mai uşor.

Când oamenii se adună parcă ceva fuge de lângă tine. Când eşti cu prietenii nu mai eşti cu nimic altceva. Ieşirile devin o izgonire a ceva, o îndepărtare de propriul tine. Ai fost vreodată tu însuţi în ieşirile cu prietenii ? Nu. Ai fost parte din ei, din glumele lor, din poveştile lor, din lucrurile pe care le-aţi făcut. La fel şi fiecare din ei. Adevărul, prietene, e că eşti tu însuţi numai în singurătate. Faţă-n faţă cu pustiul şi nemişcarea – acolo-ţi vei arăta adevărata faţă. Acolo eşti tu şi nimeni altcineva. Acolo eşti tu întreg, fără a te putea îndoi de tine însuţi. Acolo te asculţi, iar dacă n-ai mai făcut-o până atunci cu atât mai greu îţi va fi. E greu să te asculţi şi mai ales să te înţelegi.

În pustiu, la început, tu îţi joci ţie însuţi farse.Te ascunzi de tine însuţi ca să te cauţi cu speranţa că te vei găsi. Contează căutarea, nu deznodământul ei. La sfârşit realizezi că nu să te descoperi în ascunzătoare contează, ci cum te cauţi, cum te gândeşti, cum ataci problema. Şi vei vedea, odată cu trecerea timpului găseşti soluţii din ce în ce mai ingenioase, mai optime, mai bune. Apoi totul devine un joc, o cursă întinsă ţie însuţi în care tu eşti prada, tu eşti vânătorul. Şi-ţi vei spune glorios: “m-am învins!”.

Apoi nimic nu mai contează. Eşti nebun.

Updated: