Marmota ucigaşă loveşte din nou!

5 minute read

Nu-mi plac liceenii. Şi nu mi-au plăcut niciodată. Nici pe mine nu m-am plăcut cât am fost liceean.

Sunt toţi artificiali, prea plini de ei, ne-experimentaţi, inconştienţi, neserioşi, superficiali. Vor să mute munţii din loc, însă nu sunt în stare să se mobilizeze nici pentru a muta o piatră. Iar dacă o mută, o mută acolo unde nu trebuie. Poate ăsta e liceul, moment de imbecilism, mănuchi de căi dintre care o alegi pe cea mai proastă. Te trezeşti mai târziu că ai luat-o pe calea greşită şi te redresezi. Dar faptul e deja consumat.

De ce spun asta ? Am multe exemple, însă o să vă spun doar despre unul din ele. Nu ştiu dacă v-aţi prins însă când scriu despre ceva încerc să fac corelaţii cu alte lucruri şi să creez nişte legături, să studiez comportamente – asta fac în continuare. Nu-mi iese poate întotdeauna bine, însă prin încercări ajungi să reuşeşti.

Luni parcă – mă abordează un tip din fostul meu liceu din Buzău. Că a creat un forum al liceului, că a dat de hasdeeni.blogspot.com şi că vrea o colaborare. Nu ştie în ce constă asta, dar el vrea o colaborare 🙂 Ce mişto e acest cuvânt, „colaborare”. Îl spui şi gata, toată lumea e convinsă că eşti băiat bun şi că faci treabă bună lucrând din greu. N-am avut timp să mă uit pe forumuleţul lui până ieri, când parcă ceva îmi pare deja cunoscut – era o bucată dintr-o poză de-a mea, făcută prin liceu şi publicată pe haşdeeni.blogspot.com cu ditamai semnul de copyright pe ea ca să-l vadă orice chior şi să-mi ceară permisiunea dacă vrea s-o folosească în vre-un fel. Dar asta nu e valabil pentru liceeni, nuu. Ei sunt buricul pământului – dacă nu credeţi măsuraţi şi vă veţi convinge.

După o scurtă discuţie virtuală cu „buricul” respectiv am realizat că sunt chiar bun: am o intuiţie demnă de invidiat. Toate convingerile mi s-au confirmat şi au desenat o singură direcţie: n-ai cu cine. Nu te mai complica, nu încerca să ajungi prin argumentare la o concluzie logică – aşa ceva nu este posibil cu un copil. Lasă-l să mai crească, apoi poate, deci POATE, vei avea cu cine discuta. Altfel nu.

Ar trebui să fiu mai tolerant? Lasă că e neamul meu destul de tolerant – românii sunt în general mult prea toleranţi şi acceptă orice sub orice condiţii. Aşa n-o să ajungem niciodată nicăieri.

Citez:

[…] CC: ma intrebam daca nu ai nimic sa-mi spui mai intai sau vreo rugaminte… CC: de unde aveti poza de la header… ? marmota_ucigasa93: ce poza ma?:)) marmota_ucigasa93: aaaaa CC: poza de background pe care e titlul MUc: de pe google CC: aha, de pe google CC: serios ? MUc: e a ta? :)) CC: si nu te-a interesat daca e protejata de copyright sau ceva de genul asta ? MUc: vrei un raspuns MU: NU MU: da-ma in judecata CC: nu te dau in judecata. Vreau doar sa te sfatuiesc ca alta data sa ceri permisiunea de a folosi ceva al altcuiva CC: si scopul acestei discutii nu e sa fac eu scandal, ci pur si simplu sa te invat ceva MUc: dca gasesti o poza pe google MUc: de unde stii a cui e? CC: 🙂 pe poza scria clar copyright hasdeeni.blogspot.com CC: nu-i asa ? MUc: ba da MUc: si daca nu cer permisiunea ce se intampla? MUc: daca tu ai scris pe ea MUc: de unde stiu eu ca e a ta MUc: ? CC: 1. cand gasesti cuvantul copyright cauti autorul. Un simplu click pe blogul respectiv si dadeai de autor. 2. ii ceri permisiunea de a folosi acea poza. Cu siguranta ar fi acceptat fara nicio problema MUc: ok ok CC: nu se intampla nimic special, poti doar sa te faci de ras. MUc: de asta chiar imi e frica CC: hai sa lasam ironia. Am si eu simtul umorului, dar nu-i acum cazul sa-l folosesc. MUc: ma duc la masa revin 10 minute CC: ok.pofta buna. nu-i nevoie sa revii. Ca autor al celei poze te rog sa nu o folosesti. atat am avut de spus. MUc: bine MUc: :))) CC: Cum crezi de cuviinta, dar sa stii ca nu faci cinste liceului prin atitudinea ta. MUc: /:) MUc: tu iti dai seama ce zici? MUc: esti constient ca nu are nici o leg cu liceul MUc: nu? MUc: sau doarfaci pe…? CC: hasdeubz – pare-mi-se ca are cel putin o mica legatura, ii cam folosesti numele CC: 🙂 MUc: of doamne8-| MUc: ma poti sterge din lista? MUc: esti cam arogant din cate vad CC: daca tu crezi ca problemele serioase se pot rezolva cu o stergere din lista… MUc: problemele serioase ? CC: daca-ti par arogant… e normal, mai ai de invatat despre oameni CC: pai crezi sau nu crezi e vorba de furt MUc: mai ai de invatat despre viata MUc: atotstiutorule CC: bineinteles ca si eu mai am de invatat despre oameni si viata… intotdeauna avem de invatat. Si exista un singur atotstiutor, iar acela nu sunt eu. […]

Să lămurim acum nişte lucruri.

  1. Copilaşul nu a înţeles că tot ce voiam e să-l învăţ ceva, să ceară permisiunea şi să fie politicos. Dar, concluzia spune clar: n-ai cu cine.
  2. Oamenii nu înţeleg ce înseamnă arogant. Eu pur şi simplu mi-am exprimat un punct de vedere, acela că nu e frumos să iei pur şi simplu ceva al cărui proprietar nu eşti şi să-l foloseşti după pofta inimii tale.
  3. Conştiinţa românului despre proprietate intelectuală în general şi bunuri electronice e la pământ. Habar nu are că poţi fi nevoit să-ţi vinzi casa ca să plăteşti o amendă datorată faptului că ai folosit ceva aiurea. Nu e cazul aici, însă dacă nu te trezeşti şi nu conştientizezi la timp… e de naşpa.
  4. Totuşi ar fi bine să nu mă pun rău cu el. Oameni ca ăştia ajung preşedinţi şi miniştrii în România…
  5. Lasă-l pe copilaş să folosească poza. Oricum mi-e milă de el. Poate e nefericit, poate l-a lăsat nevasta, poate-i urlă copiii în cap şi nu şi-a dat seama, săracul. Sau poate colegei lui de pe rândul de la fereastră îi plac „bărbaţii” cu atitudine, nu cei politicoşi… plauzibil.

Bucata de poză respectivă este asta:

Iar poza originală este aici. Vreo coincidenţă…? Cam multe. Nu mai zic de faptul că a modificat-o puţin cu un filtru ieftin din Photoshop. Deplorabil.

Updated: