Legile lui George Pruteanu

3 minute read

Având drept motto “Pruteanu – mai tare ca Murphy” citiţi următoarele legi:

LEGEA MINISTERELOR: In orice minister exista un grupsor de oameni care muncesc, dar ei nu pot fi gasiti decat foarte greu.

LEGEA LUI PAUL VALÉRY: „Politica este arta de a-i impiedica pe oameni sa se amestece in treburile care-i privesc.”

PRINCIPIUL MINISTRILOR DE FINANTE: Regula e ca impozitul trebuie sa fie mai mic decat salariul. Dar viata ne obliga la concesii.

LEGEA FONDULUI FUNCIAR: Pamantul e ca lumina: se distribuie, dar nu se imparte.

LEGEA CASELOR NATIONALIZATE: Cui are, nu i se va lua. Cui n-are, nu i se va da.

LEGEA INMULTIRII LEGILOR: O retea deasa de legi e, pentru escroci, ca plasa pentru acrobati.

DILEMA EXILATULUI REPATRIAT: Ce e mai greu: 1 kg de paine amara a exilului sau 1 kg de soparle cu fitiluri ?

ALTERNATIVA FATALISTA: Ori cu totii sa muriti, ori cu totii sa scapam !

IPOTEZA FUNAR: Maghiarul fiind un roman stricat. noi trebuie sa-l reparam.

DISTRIBUIRIEA SPATIULUI: a) Este loc sub soare pentru toata lumea. b) Inutil, pentru ca toata lumea vrea la umbra.

LEGEA CIOCOIRII: Un cap ridicat la putere devine patrat.

AXIOMA CIOLANULUI: Un cetatean ridicat de tovarasi devine domn.

DECRETUL EMBLEMEI: Emblema vremurilor noi este secera si ciolanul.

AXIOMA LIBERALA: Tot ce e de stat – sta.

AXIOMA PSDR: Tot ce era de stat – se vinde, dar NUMAI de noi !

LEGEA PRIVATIZARII: Daca din ceva scoti ceva, te poate prinde; mai bine iei cu totul.

REGULA PARTIDELOR: Unde nu e cap, sunt multe aripi.

REGULA REVOLUTIEI DUPA ORGANELE DE STAT: Orice miscare de revolutie care nu asculta de niste legi trebuie bagata la zdup.

DEFINITIA REVOLUTIEI DUPA ORGANELE DE STAT: Orice regie de miting, de manevre militare cu munitie de lupta, de filmari in curtea institutiilor medico-legale, de executii mediatizate de sefi de stat judecati de proprii lor ministri, este o revolutie. Cine se misca inafara regiei este un golan.

DESFASURAREA UNEI REVOLUTII IN ROMANIA: Daca organizarea nu merge, improvizati. Oricum nimeni nu va vedea diferenta.

CONSTANTA LUI PRUTEANU: Toata lumea a tras: armata – in unii, securitatea – in altii, justitia – de timp, nomenclatura – foloase, poporul – nadejde.

AXIOMA UDMR: Ii dai ungurului dreptul, el vrea si stangul.

TEOREMA NOSTALGICA: O dreapta nu poate sa fie paralela cu o stanga.

LEGEA PESIMISTA A TRANZITIEI: Drumul spre Mai Bine trece prin Mai Prost si se infunda acolo.

LEGEA OPTIMISTA A TRANZITIEI: Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Raman cicatricele.

LEGEA CEA MAI OPTIMISTA A TRANZITIEI: Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Raman ei.

LEGEA ELECTORALA: Urna scapa turma.

STRAVECHEA REGULA A INFORMATORULUI: Torna, torna, fratre !

LEGEA SUPRAPUNERII: Vor fi ceea ce au fost, si mai mult decat atat. Ne vor da lectii. Si ne va placea.

VECHEA LEGE PARLAMENTAR- GUVERNAMENTALA A LICHIDELOR, FLUIDELOR, VASCOASELOR SI LIPICIOASELOR: Daca nu curge, pica. Cat curge, nu pica.

VARIANTA FOLCLORICA ( PARDON! ): In legatura cu coruptia, multor factori de decizie li se corupe in 14.

LEGEA CIRCULATIEI: Drumul cel mai scurt intre doua gropi trece intotdeauna printr-o groapa.

LEGEA DE BAZA A LUI MURPHY, CU APLICATIE LA 1989: Orice incepe bine, sfarseste rau. Orice incepe rau, sfirseste si mai rau.

AMENDAMENTUL PRUTEANU LA ENUNTUL ANTERIOR: Nenorocirea e ca pana sa INCEAPA ceva, te ia naiba.

CONSTANTA PUTERII sau PRINCIPIUL TITIREZULUI: Ca sa ramai in picioare, trebuie sa fii invartit.

LEGEA LENEI UNIVERSALE: Nimic nu merita sa… (CASCAT INDELUNG)

PRINCIPIUL FANUTIAN ATARAXIC: „Munca il innobileaza pe om, dar lenea n-a omorat pe nimeni..”

PROPORTIONALITATEA NOSTALGICA: Inainte era bine. Inapoi era si mai bine.

POSTULATUL OPORTUNISTULUI: Izmenirea e indispensabila.

OBSERVATIA OPOZITIEI LA LEGEA GRAVITATIEI: “Toate lucrurile cad in jos” – dar, din pacate, nu se precizeaza cand…

AXIOMA BEZNELOR: Viteza intunericului este riguros egala cu cea a luminii, cand nu e chiar mai mare.

Updated: