Îţi place, deci părăseşte

1 minute read

Sunt atât de deschis la orice zilele astea. La orice interpretare adică. Înţeleg pe toată lumea şi nimic nu mi se pare anormal, ascult pe toată lumea, privesc pe toată lumea, ţin la toată lumea, sunt pe deplin uman. Să fie rău? Până la urmă oricine are dreptul la şanse, la atenţie, la o judecată dreaptă şi completă în definitiv. Un psiholog mi-ar spune că se întâmplă asta din cauza faptului că eu nu am parte de lucrurile astea, pun pariu 🙂

Cine zicea că a numi un lucru înseamnă a-i lua 90% din frumuseţe ? Nu mai ştiu. Dar pare interesant (de, sunt deschis la orice…). Adică a numi un lucru înseamnă un minus pentru el ? Dar ce-ar fi să-l cânţi sau să-l descrii într-o poezie ? Sau să-l priveşti şi să taci? Sau să-l asculţi ? Şi apoi să pleci. Pleşu zicea (aici îmi amintesc bine) că dacă îţi place foarte mult un lucru (un peisaj de exemplu) părăseşte-l; e unicul lucru care îl poate salva în tine într-o manieră frumoasă 🙂 Are sens. Pe undeva. Să păstrezi în tine nu frumosul cotidian, ci splendidul unui moment care e mai intens decât orice. Priveşte, vezi, ascultă, simte şi-apoi fugi cu ce e mai frumos din acel lucru! Are sens. Pe undeva…

O să am concediu la sfârşitul lunii. La naiba, prost moment, o să fie frig. Dar mă îmbrac bine şi-o şterg pe undeva cu un carnet, un pix şi aparatul foto. Trebuie să iasă ceva din puţul ăsta care pare secat de ceva timp. Am nevoie de nişte singurătate inspiraţională (nu ştiu de ce, dar la mine inspiraţia merge mână-n mână cu singurătatea… probabil aşa e în general). Dacă ai vreo idee de ceva inedit ce aş putea face în primul meu concediu din anul ăsta, go wild, sunt dispus să ascult. De, sunt deschis la orice…

Şi s-a dus toamna parcă prea repede… mai e un an până la următoarea, atât de mult…

Updated: